1989 Decembrie .. “Revoluția” / .. [1] Cum am trăit eu acele zile (fragmente)

21.12.1989: Joi >  Dimineata aveam o agenda personala mai deosebita …

Imi amintesc ca aveam bilete la teatru pentru acea seara (nu mai fusesem de circa 2 saptamani) si din acest motiv, inca de dimineata mi-am luat haine “pentru teatru”. Adica mai frumoase, ceva mai fine (costum) si desi era iarna (dar nu zile friguroase cu zapada etc), mi-am luat chiar pardesiul (sigura haina pe care o puteam lua peste costum) – in locul “fasului” cu asa-zise pene de pinguin (naiba stie de fapt ce calti avea in el).

Insa abia am ajuns la serviciu (pe la 7:15) cand am aflat ca cei din cercetare-proiectare (adica din cei circa 200 – cei mai intelectuali si implicit – oarecum “rezervati” si mai usor “gestionabili”), majoritatea urma sa mearga la o manifestatie cu Ceausescu. Deci ziua era compromisa (in cel mai bun caz mai treceam pe la scoala si la spectacol). Dar am vazut ca mai multi colegi de serviciu pareau deosebit de agitati si unii chiar se luptau ca niciodata pentru a nu fi trecuti pe liste. Eu eram printre cei mai tineri, fara “realizari” si “relatii” deosebite – imi era clar ca eu ajungeam pe liste, motiv pentru care ma mai interesa doar cand plecam. Imediat ce am auzit ca punctul de regrupare era pe strada Rosetti (la administratia financiara) am plecat rapid acasa pentru a ma schimba. Caci fiind de felul meu mai inalt, mai sportiv, de regula tuns scurt, cu o privire mai nerabdatoare, m-am gandit ca daca mai port si pardesiu + costum, as fi devenit 100% asemanator cu securistii si organizatorii “oficiali” de pe langa multumile scoase din fabrici si uzine la astfel de evenimente. Nu doream asa ceva si mai ales intr-o zi si situatie in care oamenii pareau mult mai agitati decat altadata si tot se vorbea despre Timisoara. Insa eu nu dadeam prea mare importanta, caci si cu alte ocazii erau colegi care tot exagerau si cereau parerea altora si dintre acestia sigur cativa erau doar provocatori (adica ei puteau spune lucruri “riscante” dar numai cu scopul ca ulterior sa raporteze pe cei care simpatizau cu subiectele si mai ales daca pareau sa si actioneze concret). Deci nu stiam daca si ce este (cu adevarat), imi parea rau ca nu l-am intrebat pe tatal meu ce stie si acum simteam ca este mai important pentru mine este sa nu mai fiu imbracat ca … un securist “de serviciu” …

Am mers cat am putut de repede. Rezulta ca majoritatea celor din platforma Pipera erau implicati in aceasta manifestatie. Cert este ca pe la 9:50 erau la locul de intalnire in cautarea colegilor, de data acesta imbracat cu fasul de culoare albastra si aratand ca un tanar muncitor, un pic mai nesifonat decat marea masa de culori inchise (negru, gri, albastru, maro si uneori verde).

Odata ajuns, cu experienta acumulata, mi-am gasit un loc care sa fie adecvat pozitiei si rolului meu in grup, mi-am scos mica carte de citit si mi-am vazut de ale mele. De regula urma sa ne tot mutam de cateva ori de ici colo (ca oile), apoi sa stam mai mult intr-un loc, sa ne deplasam energic o data, apoi sa ne mai tot aranjam de cateva ori, sa “tina” evenimentul (de la 30sec=o trecere a coloanei oficiale, pana la circa 30 min= o cuvantare) si apoi sa mergem cu totii pana intr-un loc de unde abia apoi aveai voie sa te desparti de grup. Am observat ca totusi mai era ceva agitatie cu listele: se vorbea despre o eventuala pedepsire grava a celor care au fost trecuti pe liste la fabrica si nu ar veni la locul de intalnire. Se parea ca s-a mai facut o lista si o verificare (inainte de plecare) la fabrica si  acolo eu lipsisem (si era deja grav). Ar fi existat chiar o lista a celor care plecasera (ulterior) fara voie acasa – chiar de la serviciu. Si se mai vorbea ca dupa actiune, toti trebuie sa mergem neaparat inapoi la fabrica, unde se va mai face o prezenta si cei care nu erau prezenti, chiar ca urma sa li se intample lucruri rele (oare ce insemna asa ceva? Caci in mod concret eu unul nu vazusem nimic in 8 ani). Acum imi parea clar ca din intreaga zi, poate doar spectacolul de seara il voi mai prinde.

Mi-am reluat cititul. Cu cei cativa cu care lucram pe probleme tehnice, ne era mult mai bine sa discutam cu diferite materiale si cataloage in fata sau langa aparatele de masura si placile in lucru/testare – nu la colt de strada. Si cum eu nu eram nici cu fotbalul sau loto si nici cu partidul sau periatul de sefi, imi ramanea cititul. Si imi era bine si suficient.

Nu imi aduc aminte de prea multe (caci organizarea semana cu cele 30+ de alte actiuni similare din ultimii ani) decat ca am mers pe strada C.A. Rosetti pana in piata CC (actuala a “Revolutiei”) si noi am ajuns in zona centrala la circa 170 m de balcon (si la circa 100m de BCU). Totul era ca de obicei. Sonorizarea era mai proasta si in mod ciudat, a mai intrat o masina cu difuzoare pe langa BCU, spre galeria Orizont.
Eu tot citeam de zor, a inceput cuvantarea si cand s-a ajuns la partea din discurs cu majorarea cu inca vre-o suta de lei si asa mai departe, mi-am dat seama ca ceva nu este deloc in regula.

Cand (in sfarsit) am inceput sa mai uit in jur, vedeam multe diferente fata de adunarile obisnuite. Printre noi vedeam cateva fete “noi” – dar acestia (stiam) ca sunt agitatorii profesionisti (adica din cei care cand venea momentul cu “stigaturi” ei luau initiativa, stiau ce sa spuna si se uitau fix la unii si mai ales la coordonatorii de partid din grupuri). Asa ca dupa ce am vazut 2-4 (inserati in grupul nostru), am considerat ca este totul “normal”. Nu intru in detalii cu ce a urmat: partea acesta se regaseste si in filme si alte inregistrari. In grupul nostru – oamenii nu au avut discutii sau initiative neobisnuite. Ceva uimire (mai degraba tacuta) dupa ce grupul a plecat de la balcon. Si au fost ceva zgomote neobisnuite si cateva tipete (de femeie) in cateva locuri din piata. Apoi a plecat elicopterul (Delfinul) de pe acoperisul cladirii – cu niste manevre cam stangace si neobisnuite.

Eram atat de multi (si de regula, cu un anumit numar de organizatori intre noi), incat stiam ca trebuie sa asteptam sa primim instructiuni (la nivel de grupuri) cand si cum sa iesim din dispozitiv.

Am vazut cum cativa din cei din fata incepeau sa intre in cladire, altii sa arunce cu obiecte si cam prea repede, unii din cladire au inceput sa deschida si sa sparga geamuri dinnaunutru in afara si apoi sa inceapa sa arunce cu obiecte. Ba chiar s-a facut si un foc cu ceva tablouri. Iar statiile de sonorizare scoteau tot felul de zgomote ciudate.

Din spatele nostru si dinspre BCU, am auzit cateva strigate, ceva cu ‘sa fugim’ sau ‘salvati-va’. Am considerat ca era o prostie. Eram prea multi (si deja inghesuiti) si asa ceva era o iresponsabilitate caci ne-am fi calcat in picioare. Dar totusi o parte din cei din fata (dinspre balcoane) deveneau prea repede prea agresivi iar o parte din cei dintre noi incepeau sa se urneasca (inapoi – ocolind BCU) catre strada (C.A. Rosetti). Iar miscarea acesta incepea sa se accelereze si oamenii sa se impinga. Dupa numai 100m (circa 4-5 minute), am intrat in suvoiul ce se forma si am ajuns sa alerg fara voie cat de tare puteam de-a lungul strazii (C.A. Rosetti) din doua motive: pentru a nu fi impins >  impiedicat si calcat in picioare de cei din spate si pentru ca daca aveam initiativa si fugeam voluntar si activ, puteam sa imi aleg eu pe unde sa o iau si chiar sa mai ocolesc pe unii ce fugeau in fata, dar puteau sa cada sau sa ma impiedic in ei. De 2-3 ori, doream doar sa ma pot apropia de margini si sa ma prind si urc in maini pe garduri ori stucaturile cladirilor vechi. Mai multi oameni au fost calcati in picioare de multime. Si am alergat pana la Administratia Financiara Roseti, unde pe ceva strazi laturalnice am putut sa ma/ne oprim. Usor usor incercam sa ne refacem in ceva grupuri. Caci nu puteam pleca (nu eram ‘dezlegati’) pana nu ni se spunea explicit de catre organizatori unde si la ce ora trebuia sa ne reintalnim. Si in plus, aici era oricum punctul de referinta (intalnire) initial – deci toti ar fi trebuit sa vina aici intr-un anumit timp (maxim 30m). Majoritatea ne-am revazut. Si desi nu mai vedeam organizatori, majoritatea spuneau ca merg la fabrica. Parea cel mai prudent lucru (mai ales ca inca de dimineata asa fusesem instiintati). Si urma sa se faca noi verificari de prezenta …

Insa, abia ATUNCI m-am desmeticit si am constientizat ca CEVA se intampla si am reconsiderat (pentru prima data si serios) toate info si detaliile din ultimele ore. Mi-am dat seama ca de 2 zile nu mai vorbisem cu tata despre stirile de la Europa Libera si ca de fapt eu nu stiu (mai direct) ce a fost pe la Timisoara. Asa ca mi-am zis ca cel putin o parte din cei care au fugit din piata, vor incerca sa se reuneasca in piata Universitatii si de acolo sa reintre in piata CC (a “Revolutiei”). Voiam sa vad CE si CUM. Nu puteam intelege bine suita de de lucruri neobisnuite: agitatia oamenilor (inca de dimineata) / zvonurile (oare erau adevarate – cu Timisoara) / proasta organizare (parca intentionata) a intregii actiuni / ciudata dispunere a noastra in piata / cuvantarea neobisnuita / plecarea precipitata a elicopterului (fuga – dar chiar o fi fost Ceausescu?) / reactiile cert opuse a doua mari categorii de oameni (supusii-prudenti / curiosii-rebeli) / etc.

M-am hotarat sa merg pana in piata Universitatii, sa vad CE si CUM cu ochii mei.
Stiam ca NU asa ceva TREBUIE sa fac (prudent / “intelept” etc.) Si ca sefii – tata si altii nu ar fi deloc de acord cu mine. Dar mi-am ridicat gulerul si mi-am zis – ma duc sa vad CE si CUM. (Am luat-o prin spate pe str. Vasile Conta si apoi pe Traian Vuia – pana pe Magheru – catre piata Universitatii)

Odata ajuns in piata Universitatii, am vazut ca erau abia circa 120 de oameni, de ambele parti ale bulevardului. Incepeau sa se adune in grupuri. Unii se faceau ca tot trec bulevardul (dar de fapt se tot reintorceau). Era o ezitare. Initial mimau rolul de pieton “razganditor”. Dar aici era ceva natural. Erau tineri. Era clar ca nu e ceva organizat. Ca erau altii – ca mine. Am vazut un coleg de facultate (Vasile), apoi un altul – ne-am salutat (cu un nou fel de privire in ochi) dar nu ne-am vorbit. Mergeam si totusi ne era clar ca vom patrula si ne vom tot intoarce. Stiam ca va urma ceva si vor fi riscuri si am putea avea proboeme, dar ca totusi era clar ca ce se intampla aici, era doar un inceput.
Apoi, in circa 30 minute, grupurile crescute, au intrat in sfarait si pe mijlocul bulevardului. Mai treceau masini care divizau grupul format, insa grupul acesta tot crestea. Au aparut la balcoanele de la Intercontinental cativa straini (credeam atunci, eu/noi). Pareau sa filmeze de pe la etajul 6, pe partea dinspre str. Batistei. Si eu (oarecum) datorita acestui fapt – parca ne simteam vazuti dar protejati (ulterior avea sa rezulte ca erau filmari facute chiar de SRI).

Eu am cam ales sa tot stau in zona iesirii de metrou (de la Batistei).

Vad: majoritatea – tineri. Si ceva adulti, in grupuri. Pareau sa se formeze grupuri pe criterii de prietenie (nu de serviciu – ca anterior). Si grupurile fuzionau. Strigate sporadice de “Jos Ceausescu!”, “Jos Comunismul!”, incepeau sa se cumuleze si consolideze. Parea sa devina un fel de raspuns si motiv la agitatia fara nume si forma de pana atunci.

Da, ar fi fost bine sa fie si altfel si altceva – dar oare era ACUM si AICI locul si sansa unei astfel de schimbari? Stiam ca organizarea din tara si a lui Ceausescu era foarte bine pusa la punct. Nu putea fi posibil sa doar cateva sute de tineri sa aiba ceva sanse pentru orice schimbari reale. Era imposibil. Poate toti eram doar suprinsi de ineditul situatiei rezultate si mai dura doar 1-3 ore pana se intervenea in forta. Toti cei de aici ar fi urmat sa fie identificati, sanctionati, eliminati din facultati, dati afara de la servici (eventual mutati la munci foarte nealificate) si unii chiar arestati pe durate nedeterminate. Si evident – batuti (dar aici credeam ca eu m-as descurca mai bine – dupa antrenamentele de la diferite sporturi, rugby etc.)

Si totusi si ceilalti (trebuie) ca isi dadeau seama ca asa poate fi cel mai probabil – deznodamant. Dar oare de ce mai stau/stam/stau? Si uite ce multi am devenit .. Suntem prea multi pentru a nu necesita o interventie a militiei sau securitatii. Si trebuiesc cateva sute din partea lor … Si strigatele si privirile si dorinta multimii prinde din ce in ce mai multa forta, directie si claritate: Vroiam “Jos Comunismul!” si mai ales “Jos Ceausescu!”. Mai intai repetai in gand. Apoi in soapta. Apoi cu voce mica. Apoi ceva mai tare – continund sa te uiti cam ciudat – unul la altul. Apoi strigai cam neconvins ca asa ceva poate folosi la ceva. Apoi erai oarecum uimit cum te simteai ca faci ce fac si altii si ca acel ceva “comun” pare sa isi ia un fel de proprie existenta ca un ceva “separat” (dar totusi dependent si de contributia ta). Eu unul nu stiam daca “jos comunismul” este ceva cu adevarat posibil. Dar aveam in minte (de mai multi ani) foarte multe lucruri si schimbari pe care le-as fi dorit personal. Nevorbite cu nimeni – din mai multe motive (in special: inutitilate + riscuri + neincredere sistemic intretinuta prin informatori si bonusarea acestora). Insa stiam ca nu ajunge doar sa strigi, doar sa nu fii de acord. Trebuie sa stii CE VREI! (Nu doar ce nu mai vrei). Si (de fapt) cel putin eu nu stiam CE VREAU si mai ales CUM ar fi asa ceva posibil (in special pentru ca nu alocasem deloc timp pentru asa “constructii”). Eram surprins de asa multe lucruri noi – desfasurate si atat de rapid.

Eu avem in buzunar bilete la teatru in acea seara. Eu stateam de peste 90 minute in zona pietei Universitatii si ar fi trebuit sa plec pentru a ajunge la timp la fabrica, la prezenta. Ma gandeam ca era posibil sa ajung pe doua liste la fel de nefaste (cea de dimineata – din fabrica – cu absenti sau cei care refuzeasera sa mearga la miting sau chiar plecaresara acasa, respectiv a doua lista de dupa actiune, cu cei care nu s-au intors la fabrica si deci sigur au ramas la aceasta spontana manifestatie, despre care trebuie dat ulterior socoteala …Cu declaratii scrise si cu ceva martori, la minut … Deci nu mai era deloc o simpla curiozitate si posibil de scuzat ori glumit …).
Si daca cei ce incepusera sa filmeze de pe balcon de la Intercontinental, erau de la Telviziunea Romana? Insemna ca ulterior puteau sa ne adune foarte usor pe toti. Si apoi mai erau cei cativa care faceau poze prin multime. Si pe alocuri cativa adulti bine facuti (care mie imi era clar ca erau militari si securisti infiltrati – deja “la lucru”). Ma mai gandeam si ca “Ce bine ca eu am reusit sa ma schimb de sacou si costum …”

Dar grupul din piata Universitatii, crescuse prea repede si prea mult. Spontan. Incepeau sa se formeze primele lanturi de oameni care isi prindeau bratele si traversau dintr-o parte in alta ostentativ, incepeau primele franturi de cantece. Se creea un fel de constiinta (identitate) de grup …

Am mai recunoscut alti 7-8 colegi de fabrica, 3-4 colegi de facultate si chiar un coleg de liceu.

Vedeam grupuri de militieni (si in urmatoarele 2 ore aveau sa ajunga la peste 400), cum se strecurau si formau in partea exterioara a grupului format, un fel de lant… Dar si grupul din centru crestea din ce in ce mai repede si nu puteai sa ghicesti care vor fi mai multi … Poate la un moment dat, militienii se vor speria si vor pleca cand vor vedea cat de multi am devenit … Multimea formata spontan (si care crestea) – nu mai putea fi intimidata. Eu cel putin – simteam din minut in minut ca ceva bun si important tot creste si ca este bine ce fac / facem .. Continuam si eu sa tot merg cam intr-un fel de dreptunghi intre coltul Dalles – intrarea principala la Inter – peste bulevard la intrarea la Universitate (Speologie / viitorul balcon) – Dunarea – Ciclop – coltul Dalles.

Diversitatea activitatilor din centru, crestea. Apar noi strigate, ceva franturi de cantece, mai multe forme de stragere de maini, imbratisari, formari de grupuri. Parca oamenii aveau nevoie din ce in ce mai mult sa se simta, sa se atinga, sa se priveasca si DA … Oamenii incepeau sa se uite intens unii in ochii altora. Nu era doar un fel de infruntare (caci pana atunci regula era sa eviti privirea insistenta a necunoscutilor). Oamenii se priveau in ochi si zambeau. Mi-am dat seama ca si eu de fapt tot traversasem de peste 15-20 de ori zona, zambeam de mult si probabil ca de deja de mult priveam in ochi pe toti cei din jur …
Pai (gandeam) toti trebuie sa stim ca este deja prea tarziu (si va trebui sa dam socoteala pentru prezenta noastra aici …), dar ce ar fi daca s-ar si face ceva schimbari si sa fie si altcineva decat Ceausescu si falsitatea mediatica si cu mitinguri. Caci intelesesm ca o ducem greu pentru ca plateam ceva credite externe la care dobanzile erau prea mari .. Asa ca ar fi fost bine sa apara cineva / ceva care sa deblocheze ceea ce in special de 2-3-5 ani, se “stricase”… (Nu stiam atunci ca nivelurile 2 si 3 din conducerea de partid si servicii – blocasera si faceau intentionat rele sociale si economice doar pentru a eroda din simpatia populara pentru Ceausescu – provenita din momentul 1968, anti rusi … )

Pana in acest moment, nu cred ca am vazut (propriu-zis) revolutionari (asa cum in anii urmatori – am vazut ca se tot prezentau unii si altii). Pe moment doar ma gandeam ca cei de aici (spontani si sinceri) nu ar putea fi confundati cu cei din piata – de la mitingul organizat pentru Ceusescu. Pe de-o parte imi era teama ca (mereu) minoritatea celor care si gandesc – nu au energia sa tot repete ce au spun (de regula) o singura data concis si clar. Pe alta parte – aici si acum ar fi trebuit reluari scandate ca pe stadioane (dar cei din astfel de grupuri – par sa ajunga sa se repete si sa ramana intr-un perimetru de doar 3-6 “strigaturi”). Aici si acum era nevoie de altceva  – si eu nu puteam decat sa constat cate ceva din iuresul care se schimba din clipa in clipa …

Eu eram tot in zona coltului (Batistei / iesire metrou).

Apoi, de pe strada Campineanu au fortat multimea 2 taburi insotite de asa zisi militari (dar care de fapt aveau doar haine de ostasi insa varste de 38-50 de ani si probabil – ca la noi cei din fabrici si uzine – tot felul de infiltrati cu rol de a crea acea presiune “uite – poate asta care a fost trimis aici si se uita urat – o sa ma raporteze ca nu fac ce se cere prin sefii mei …”).
Apoi au urmat niste rafale de gloante in sus, dar in partea de jos a balcoanelor blocurilor de pe partea cu Dalles, astfel incat o parte din gloante au ricosat cu energie mica inapoi catre multimea de jos, plus ceva moloz desprins care iti cadea in cap. Asa ca unii au inceput sa se fereasca …
Au aparut ceva militari – scutieri …

Apoi, din multimea (pana atunci – spontana) au aparut (s-au format) niste nuclee foarte energice (3-5 persoane) care pareau sa aiba ca scop sa arunce cu diverse obiecte si sa provoace militarii si militienii. Acestia aveau o dinamica diferita fata de multimea anterioara … Usor usor a inceput un fel de dans inainte-inapoi intre cele doua tabere (ostasii de circa 40 de ani si cele cateva mici nuclee recent aparute, care aruncau cu bete si pietre in acestia .. )
Doar simteam ca aceasta etapa – nu prea mai mai reprezinta … Eu (poate naiv) vroiam si credeam ca e suficient pentru a fi evident ca trebuie sa urmeze un dialog ceva …
[Peste ani (cand au aparut si ceva inregistrati video) aveam sa vad si in filmari ca si altii parca au inceput sa ezite si unii chiar sa se retraga. Eu si poate acestia – am fi vrut sa formulam si sa spunem / cerem ceva. Pe cand acolo – parca lucrurile incepau sa se duca doar catre o gratuita incaierare si disparitia posibilitatii de a formula – cere – scanda ceva…]. Ulterior eu am concluzionat ca multimea formata spontan a fost infiltrata de falsi revolutionari (si viitor “eroi”) si ca de fapt urma un “dans” intre doua parti in care doar naivii urmau sa tot plateasca in fel si chip …

Apoi, parea ca tot bulevardul (pana la Piata Amzei si in jos pana la Cocorul) este plin de oameni veniti/ramasi sa vada ce este … Si ca vestea ajunsese in tot Bucurestiul – care se punea in miscare sa ajunga acum in centru – dar nu la cererea unor organizatori. Ci prin si pentru ei insisi …
Asa ca pe parte emotionala – a fi parte si a simti acel crescendo pe mai multe ore, este ceva imposibil (mie) sa reproduc cumva ..

Dar si militienii se tot adunau si (suprinzator) se tot duceau catre locuri foarte bine definite si pentru a “cuprinde” un perimetru mult mai mare decat cel (curent) necesar … [tot peste ani aveam sa imi dau seama ca organizatorii si ei chiar contau si asteptau sa intre mai multi naivi in “dispozitiv” si sa se lase si seara pentru ce era … pregatit: ceva carnagiu cu rol de “justificare” a … loviturii de stat]

Apoi, au aparut zvonurile (si ce repede si usor treceau …). Parea ca toti vorbeam cu toti, de parca ne cunosteam dintotdeauna …

Ca vin muncitorii de pe platforma X si de la fabrica Y dar si de la Z. Ca “armata e cu noi”. Ca a fost macel la Timisoara. Ca Ceausescu a fugit. Ca vin trupe de la Otopeni. Ca vin tancurile. Ca vine securitatea. Ca cei ce filmeaza din Intercontinental sunt ba de la televiziune, ba straini, ba de la securitate.

Dar si ca vin muncitorii de la IMGB / 23 August sa il apere pe Ceausescu …

Din ce in ce mai greu si mai rar – mai treceau ceva masini pe Magheru …
Apoi, am auzit un huruit de motoare puternice…

Mai tarziu – tipete ingrozite si apoi imbulzeala violenta… Pe mijlocul drumului, de la Unirea spre piata Romana au trecut taburi. In fata la Dalles au lovit cateva persoane. (Mai tarziu aveam sa vad in poze, ca printre victime era si o fata cu o haina alba la care ma uitasem si eu de mai multe ori. Si pentru ca era frumoasa, eram tineri. Nu stiam atunci ca o voi revedea in poze cu sange si astfel chiar aveam sa nu o mai uit niciodata … (caci a fost printre victimele acelui prim moment).

Apoi, se insera din ce in ce mai repede si unii (de acum – manifestanti) pareau sa plece, pe cand militienii (care tot nu faceau nimic), pareau doar sa se organizeze si sa astepte ceva.

Vedeam din ce in ce mai multe semne de vandalizare si grupuri din acelea de cate 2-3 persoane, care carau si diferite lucruri luate (unele – fara sens / legatura cu ce ma asteptam eu – in diferite directii. Eu (si cei ca mine) nu am fi distrus ceva pe undeva (peste ani am vazut in filmul Gandi – ceea ce ne reprezenta atunci).

Eram totusi atat de multi si (rezulta – si diferiti) in zona… Eu doream sa fie posibil si loc si pentru altceva. Un ceva fara monopolul (cultul) lui Ceausescu, cu mai multa mancare, caldura, apa, televiziune, ziare, etc si mai ales sa putem face la fabrica si la facultate – tot ceea ce puteam deja face si se facea in alte tari (chiar cu tehnologia pe care o aveam / caci era deja o mare subutilizare). Insa nu stiam CUM si cu CE ar putea fi inlocuit tot ce exista (ca organizare) – si mai ales, asa dintr-o data. Cert este ca nu eram de loc de acord cu vandalizarile. Si nici cu a merge “sa ii omoram acasa” pe unii, cum am auzit instigari in piata. Si nici cu provocarea gratuita a ostasilor si militienilor (care nu pareau deloc ostasi si militieni obisnuiti). Oarecum simteam si ceva artificial: am vazut si in spatele acelor ostasi niste comandanti deosebit de energici – foarte similari “energicilor” din multimea de manifestanti … Amintindu-mi privirile (de aproape) a celor de acolo, peste ani aveam sa inteleg si sa simt mai bine, ca oarecum “cineva” ne-a pus fata in fata si cumva a reusit si sa escaladeze ceva conflicte create artificial. Si da, chiar au fost de ambele parti – ceva organizatori / provocatori (care aveau un plan). Pe moment – marea majoritate care eram pe acolo, aveam (doar) priviri si atitudini de oameni care “nu ne vedeam” ca suntem doar niste viitoare victime (in)directe …

* La un moment dat, m-am gandit ca poate se asteapta doar intunericul pentru o actiune masiva importiva demonstrantilor … Si mi-am dat seama ca ori exact acesta este (de fapt) planul. Ori ca (daca ar veni si repede – si mai multi manifestanti – poate nu ar face si aici, ce auzisem intre timp ca ar fi fost la Timisoara, dar tot refuzam sa cred ca ar fi si adevarat …

Si in tot acest timp, majoritatea ne vanturam prin piata, mai formam ceva grupuri, mai stigam cate ceva si apoi ne mutam prin alte parti sa vedem ce si cum. Erau prea multe lucruri deodata si prea noi. Si prea multi oameni …

S-a pus foc la unele masini. Dar mie mi se parea ca parca ostasii au facut asta. Si totusi, intr-o parte (spre Dalles), se frateniza cu ei. Si de mult se tot striga “Armata e cu noi!”. Si apoi vesti ca Generalul Milea s-a sinucis. Sau ca a fost impuscat. Eu nu stiam ca ar fi fost comandantul armatei (oricum – Ceausescu stiam ca este seful cel mai mare – si de accea nu mi se parea nici relevanta o eventuala sinucidere / nu intelegeam ce ar putea sa insemne / doar o dovada suplimentara ca de fapt eu sunt cel care stiu mai putin decat altii despre ce se intampla de fapt …)

M-am hotarat sa merg acasa sa mananc ceva, sa imi iau aparatul foto si revin.
Am decis sa merg pe drumul cel mai scurt (si larg: Carol etc.) ci sa merg pe strazi mai laturalnice si astfel sa vad si unde – cate – ce masini si logistica au militienii etc. (caci nu degeaba facusem si eu si armata). Si am vazut dar tot nu m-a ajutat la ceva concluzii / decizii.

Acasa, am vorbit cu ai mei si pentru ca tata era sigur ca urmeaza sa se traga, mi-a interzis sa mai plec, intr-un mod categoric. Tata era (deja) pensionar. Dar stia ca exista ceva scenarii mari pregatite si ca daca (de exemplu) s-ar lansa un cod “Radu cel frumos” – ar putea incepe ceva gen gherila urbana. A fost pentru prima data cand mi-a cerut si apoi mi-a impus serios – ceva. Si pentru ca eu aveam mare incredere in tata, il respectam, nu incalcasem niciodata nici ce imi recomandase el, decis sa aman plecarea cel putin cateva ore (ma gandeam eu ca dupa 22:00 – lucrurile se vor si clarifica). Si deci hai sa vedem si la televizor ce se mai intampla.

Dar in foarte putin timp, am inceput tragerile in oras. Si fereastra noastra (etaj 5 si o superva vedere spre centru) – vedeam deci zeci de trasoare trasee si ceva valvatai (clar de la ceva incendii prin centru). Si mai ales – se auzea clar de pe balcon (deci de la circa 2,5 km) ce era in centru. La inceput focuri sporadice, apoi rafale si din ce in ce mai organizate. Deci grupuri de militari care se deplasau dupa grupuri de oameni. Posibile executii. Insa eu stiam si starea de spirit atinsa in centru. Si imi era clar ca vor fi foarte multi care nici asa nu vor pleca. Si ca si intre militari – militieni, unii nu vor trage. Si ca se depasise un prag si ceva – era deja – ireversibil …

Nu am mai plecat de acasa in acea seara. Nici nu am dormit-o. Tata spunea ca unii militari sigur vor trage si executa integral ordinele primite si ca sigur multi vor muri si din intamplare. Stiam ca pot avea incredere in tata si imi era clar ca era mai mult decat fireasca si simpla lui intentie de a ma tine acasa. Apoi, eu deja protestasem, eram deja implicat (si deci – oricum – aveam sa dau cu subsemnatul pe undeva, daca nu cadea Ceausescu). Urma sa continui in timpul zilei – in felul meu …