1970 Prima zi la gradiniță

Prima zi la gradiniță / prima problemă “publică” constatată și prima “rezolvare”

Mama m-a dus la gradiniță, în prima zi,  puțin mai târziu. Și apoi a trebuit să “fugă” la serviciu… Căci se parea ca atât mai trebuie să facă .. mai ales ca apăruse și noua percepție socialistă (la fel multe alte noutati: grădinițe, iluminatul electric, alfabetizarea la sate și multe altele) că “școala preia copilul și cumva scoate un om din el – cât tu mergi la serviciu).

Ceilalti copii – deja se jucau, băteau, țipau etc. Deci un mediu foarte nou și diferit pentru mine, care (cumva) trebuia să stau acasă fără prezenta altor copii …

Așa că nu m-a  prezentat nimeni și nici nu mi-a făcut o orientare ori să îmi spună ce pot face, unde să stau etc.. Eram ca un nou pui de gaină, eliberat direct și simplu în curtea cu toate celelate viețuitoare …

În urmatoarele circa 4 ore nu prea am reușit să interactionez cu copii, care se cunoșteau și jucau între ei. Foarte puținele jucării existente, erau mereu la (alt)cineva și aceștia se băteau pe ele .. 
Pe mine mama ma învățase că întâi vorbim (cerem etc.) și apoi facem / luăm etc… Mai ales când nu este al nostru …

Nu imi aduc aminte ce am facut in cele 4 ore.

Dar îmi aduc aminte fața grozav de uimită a mamei și cum s-a așezat deznadajduită pe scaun în bucătărie, când a văzut grozavia: cum întinsesem pe o masă “toată grădinița” … Adică cele circa 4-5 jocuri din lemn, plastic și cartoane – cel mult in 2 exemplare, care au fost repartizate (și) grădiniței noastre …

Căci eu (a rezultat), am stat până când au plecat mai toți copii și am pus (harnic) în geanta mea de grădinar, toate jucăriile gradiniței (puținele care erau). Și le-am adus acasă să mă pot juca ei eu în voie.

Ceea ce (cred) ca am și făcut (nu îmi amintesc). Așa cum nu îmi amintesc nici să fi primit vreun reproș sau sancțiune de la ai mei.

Doar că a-2-a zi dis de dimineața, am mers cu mama.
Să ducem si sa punem “gradinita” înapoi. Și a trebuit să pun fiecare jucărie exact la locul ei. Apoi cred că mama a vorbit pe acolo. Căci apoi am fost și prezentat celorlalti copii .. 
Cam atât. Căci accesul la jucarii a rămas pe criteriul “cine e mai tare” ori “primul”. Sau țipă ori se tăvălește mai convingator. Și cam așa am devenit și eu integrat … Formarea mea ca “omul nou” (cerut de conducerea PCR) – începuse … 
* Bine că au mai aparut oportunități să mai depindă și de mine …

# Despre grădiniță îmi mai amintesc și:
1) era mereu frig (dimineata). Soba cu lemne se încălzea greu. Speram să nu fiu ales (deși era o rotație) între cei care trebuia să aducem de afară lemne sparte în curte de elevii 5-8 ..
2) mai tot ce era interesant era pus pe o scândură la care nu puteam ajunge nici de pe scaunele noastre
3) costumele noastre erau mereu frumoase și curate. Chiar și a celor mai sărăcuți dintre noi. Cred că nu primeau copii – altfel. Și părinții aveau și la serviciu probleme, dacă nu aduceu copii la școală – “cum trebuie”  … Și vedeai părinți îmbrăcați (sărăcacios și tradițional – ca în “Morometii”), dar cu copii curați și bine îmbrăcați și … punctuali. Și tot satul (nostru) era sub presiunea multor schimbări … 
4) lemnul băncilor erau lustruit de generațiile anterioare. Pătate cu cerneală din călimări (din care ne umpleam stilourile care mereu curgeau). Băncile din spate erau cioplite cu briceagurile (căci o parte aveau – mai ales cei 2-3 din familii cu oi – animale crescute și care aveau deja responsabilități și îndemânare mai mare). În aceste săli mici, cam întunecoase, înalte – erau îngrămădiți copii (serii) și dimineața dar și după-amiaza;
5) în curte era un dud mare la fântâna mare de lângă intrare. Curtea avea o bătătură cu pămant, WC-uri în fundul curții, o magazie de lemne și un loc unde tot elevii 5-8 spărgeau lemnele necesare. Era și o grămadă de nisip în care țopăiam (nu mai știu de ce). Apoi tot căutam ceva pietre (și eram supărați că ni se tot cerea să ne golim buzunarele). Ne spălam des pe mâini. Trebuia să prezentăm zilnic o batistă nou călcată pe care țineam degetele așa cât să se vadă și dacă sunt taiate unghiile și dacă mâinile sunt curate. Erai verificat (zilnic) si daca ai gulerul (alb) de la camasa – curat. Altfel – te chemau a -2-a zi cu părinții la școală (sau nici nu te primeau – dacă erai mai mare).
Aveam șorțulețe apretate (cred că aveam 2-3 complete, acasă). Eram tunși cam zero. Cam la 2 luni, câte un copil era dovedit cu păduchi (de acasă sau luați de la colegi). Și urma spălatul cu gaz pe cap (care mirosea și 2-3 zile). Eram mici, viguroși, puternici, zgomotoși, rezistenți. Ne era groază doar de vaccinuri (dureroase). Cântam des (nu mai știu ce, dar știu că mai mult țipam – dar era tare amuzant). Pete cu cerneală aveam mai mereu pe mâini. Și în locuri diferite pe față … Sugativele erau puține și proaste. Și hârtia caietelor nu era bună (ba absorbea prea multă cerneală, ba prea puțină și nici stilourile nu reușeau să livreze constant cerneală. Când te uitai la 3 rânduri scrise, puteai să îți dai seama câte reprize și reumpleri de cerneală – au fost …

# Adevărata școală era afară în natură, împreună cu alți copii de vârste cât mai diferite. Ne arătam unii la altora diferite detalii din natură și combinații (năstrușnice) pe care le puteam face. Învațarea era mai rapidă, amuzantă și diversă decât puținul (da – structurat) din orele de clarsă …