Category: Traditii

Cumva, in anii 198x, Vasile Turmac era la pensie si cei doi frati erau deja cam resemnati, pe deplin in obligatii familiale – avand copiii deja mari si fara certitudini legate de profesiile si locurile de munca ale acestora in cadrul “sistemului”. 
Deja era mult mai important sa fii “membru de partid” si cu “dosar bun” decat sa stii sa faci concret ceva (sa ai reale competente profesionale).

A sosit 1989 cu “revolutia” si un mix de asteptari oarecum similar cu situatia din 1945 (dupa cel de-al doilea razboi mondial). Adica pe de-o parte tot cu ceva asteptari legate de returnari de terenuri. Si pe alta parte – sperante de mai bine la locurile de munca existente.
In magaziile caselor taranesti – mai existau buna parte din sculele din alte vremuri. Sculele manuale – doar in mainile celor doi frati – puteau sa dea rezultate bune. Caci aparusera variante bazate pe motoare si felurite moduri de taiere si imbinare. Insa ce era cel mai important: sa intelegi o nevoie / sa iei cote / sa faci un plan si apoi un deviz / sa cunosti materialele / sa faci o buna organizare etc.: toate aceste aspecte importante – erau bine cunoscute. Insa, cum va fi (acum) cererea? Daca investesti si va dura iar putin si se schimba totul? Apoi, copii (baietii – deci nepotii lui Vasile Turmac) nu au avut sansa sa mai asiste si sa invete meserie… Sa se faca sau nu ceva incercari si mici lucrari?

Doar Manea Turmac a mai luat timp de 2 ani cateva mici lucrari. Vasile Turmac murise in 06.04.1985 (74 ani) . Iar Ion Turmac in ???.
Desi era evidenta cererea si la sate pentru diferite produse (reparatii aferente) si intreaga economie Romaneasca ar fi avut nevoie (la cumparare  / vanzare) de mici intreprinzatori, cumva, intreaga industrie si mai apoi intreaga economie a Romaniei avea sa fie distrusa de conducerile statului. 

Cumva, Manea Turmac – acum – isi amintea din diferite perioade:
1) cum stateau sculele de tamplarie – dulgherie ale tatalui sau in sopronul din spate, la inceputul anilor 194x. Nu stia daca este orfan sau nu. Cum se folosesc acele scule. Daca sa le vanda sau nu familia (caci o duceau greu cu hrana si hainele);
2) cum s-au regasit cu totii sanatosi si ce bucurosi si plini de speranta au fost aproape un an (1946-1947). Si cum (din munca lor si invatant de la tatal lor) – au reusit chiar sa cumpere carne si de cateva ori sa manance in curte, la gratar, sub corcodusul casei;
3) cum sculele au ramas iar in spatele casei (dupa colectivizare / nationalizare) cand tatal lor a trebuit sa isi caute de lucru – pe santierele tarii;
4) cum au inceput sa foloseasca parte din scule, pe mici lucrari – corelate si cu unele scurte vizite (pe acasa) ale tatalui lor, care repede le arata tot felul de tehnici;
5) cum au ajuns toti sa lucreze (de tineri) in diferite locuri, cam orice fel de munci puteau gasi;
6) cum au ajuns toti trei sa revina la munci legate de tamplarie-dulgherie; Si cum se tot cautau in incercarea de a putea lucra impreuna;
7) cum s-au bucurat in perioada 1968-1972 cand cresteau semenele ca mici meseriasi ar putea (macar in comunitatile lor) sa fie lasati sa lucreze ca liber profesionisti si au reinvestit in scule. Si apoi cum totul s-a dus iar de râpăș
8) cum “sistemul” i-a aruncat din nou pe drumuri diferite – doar pentru a putea aduce ceva bani acasa pentru familie. Si cum nu au mai gasit conditiile si sperantele necesare pentru a reusi sa arate – motiveze – invete copii lor sa foloseasca aceste scule si sa faca ceva (“cap-coada”) doar manual, asa cum ar trebui un meserias adevarat sa perceapa (si singur) o lucrare. Nevoie – masuratori – proiect – deviz – organizare – lucru pe etape – verificari – finalizare;
9) (cel putin) Manea Turmac, a ajuns sa isi vanda majoritatea sculelor pe nimic si la terti. Doar pentru a “face loc” in magazii. Pentru eventualitatea ca poate vinde si casa / terenurile (ceea ce s-a si intamplat). Scule pe care le-a visat saptamani si luni. Pentru care a facut economii si sacrificii. Pe care le tinea infasurate in panze si le intretinea cu evlavie. Care “jucau” si “cantau” in mainile lui. Cioplea cu tesla, taia cu fierastraul, batea cu tesla si stia sa faca o multime de “trucuri” cu piese de lemn, astfel incat “la sfarsit” constructiile sa se intareasca suplimentar si “sa nu aiba moarte” asa cum le placea sa tot spuna in familia Turmac. Si iata ca dupa atatia ani, Manea Turmac a ajuns chiar sa dea (gratis) cateva scule (de “capatai” in alte vremuri si inutile in “vremurile IKEA”). Scule care – fiecare aveau cate o proprie poveste. Realizari si asocieri cu diferite locuri din tara (in care au fost duse), cu intamplari (bune si rele). Un adevarat meserias tine la sculele lui. Chiar ajunge sa se identifice cu ele. Acestea sunt prelungiri ale mainilor, corpului si mintii sale. Bine utilizate – “mana merge de la sine”. Trebuie sa iti mentii doar vointa. Si sa ai “cuprinderea” intregului proiect. Si sa stii sa il gandesti de la coada la cap (cu tot cu pierderi si decupaje).

Meserii, destine si oameni – ajung “la gunoi” in mai putin de o generatie .. 
Poate este mai bine material, dar cum este spiritual?

(Odata) Un om (Vasil Turmac) venea prin de speranta (zambind in noapte) de la Bucuresti acasa (la Snagov). Cu un Certificat de Calfa in buzunar. Un mare loz (gata si) castigat in buzunar. Avand in fata o viata intreaga si o putere si pofta de munca – nelimitate.
Soarta ii surade: familie – locatie buna – doi baieti (ideali pentru viitorul atelier).

Ceva tulburari (razboi) cu o amanare de 7 ani. Cu emotii si conditii de viata (supravietuire) – ca in razboi.

Apoi o relansare (mai putin de 1 an).
Apoi felurite rataciri prin tara cu munca grea (chiar si iarna). Cu ceva apreciere initiala pe merit si apoi cu nedreapta oprimare pentru vine imaginare (de fapt invidie pe competentele lui profesionale si ura ca nu vrea sa parvina – asa cum noul sistem avea nevoie sa isi promoveze si completeze organigramele in formare).
Apoi boala, tristete, ceva amagiri 1968-1972. Si noi amagiri ulterioare.

Cu nepoti care nu stiu ca trebuie sa pui mana cu mare grija pe lemn si sa il simti. Sa vezi detaliat ce va trebui sa fie si sa stii sa alegi de unde incepi si cum faci sute de operatii – in singura ordine fireasca si obligatorie.

Cu vremuri noi in care esti din ce in ce mai vinovat si oprimat si ignorat – doar pentru ca ai vrut si ai si reusit sa ramaii viu si apoi sa fii si bun profesional o perioada.

Si (de fapt) separat de toate acestea traite in una sau doua vieti de om: Unde si cum ramane cu sufletul lucrurilor si mai ales a omului care gandeste ceva, poate merge in padure, simti si alege lemnele portivite,