1967 Prima imagine de impact

Prima imagine de impact
Impregnare “întâmplătoare” dar importantă …

În fata pătuțului meu s-a întâmplat să fie un tablou. Bine iluminat. Suficient de mult timp. Așa că în suficient timp, am ajuns să leg multe gânduri, vise, întrebări și călătorii imaginare – de aceea imagine:
.. o mamă cu un copil de mână .. pe un drum ..
.. două (mici) ființe, pe un drum (al vietii) .. lângă o mare pădure …
.. o (abia schițată) potecă .. dimineața sau seara ..
.. (și) copilul – abia dacă se vede … Dar este cu mama lui (și asta e suficient)
.. natura, ziua, lumina – este în schimbare .. care continuă și (abia) urmează ..

Copil fiind adormeam și mă trezeam privind la el. De nenumarate ori, în fel și chip am cutreierat – imaginar – acea pădure.

Cu (prea) multe întrebări: Cine sunt? De unde vin? Unde sunt? Unde merg? De ce? Sunt în siguranță? Ce ar putea fi în pădure? Și ce ai putea vedea pe câmpul de langă? Am fost (deja) cu mama pe acest drum? Urmează să mergem (mâine)? Eu sunt cel din pat sau pe cel de pe drum? Oare cel de pe drum, cum îl vede pe cel din pat? Ne putem întâlni? Cum pot intra în tablou (în pădure)? Ce caută mama – acolo? Cum poate fi și acolo și lângă mine?

* Peste ani (via Internet) aveam să regăsesc imaginea dominantă din copilarie (o copie) a tabloului “Luminiș” de Nicolae Grigorescu.

** Încă și acum (corelat cu incarcarea zilelor) revad (destul de des) poteca pe care … inca putin .. si vad venind incet ca intr-o plimbare de insorita dupa-amiaza de octombrie, o femeie cu un copil mic: Mama mea si eu.

*** Și parcă toată viața noastră se reduce la circa 50 de pași printr-un luminiș, în care mama îmi arată în această plimbare – frumusețile acestei lumi. Atât cât pot eu să văd din ea …