.. aveam sa aflu doar peste cativa ani ca printre mortii din 1989 s-ar afla si colegul meu de banca si mai ales de rugby – Petrică (Poptean Petre). Si ca (de fapt) in acea zi – ne-am aflat si in aceeasi zona … [link]
În poză, Petre Poptean el este cel din dreapta.
Poza este facuta in curtea liceului 11 CFR (pe atunci) – acum: Colegiul Tehnic “Dinicu Golescu” (în Giulești – la piciorul fostului pod Grant / vis-a-vis de Stadionul Giulești / lângă IFMA)
Azi 21.12.2019 (“aniversarea” a 30 de ani de la “Revolutie”) – îl caut explicit (și) în Cimitirul Eroilor. Și îl (re)găsesc. Cu multe flori și lumânări aprinse .. (și) azi.
În poza de pe cruce regăsesc un Petrică – asa cum îl știam: Gata să zâmbească, optimist, energic, voluntar, gata să încurajeze pe cei din jur si mai ales sa ia initiativa si sa faca ceva concret. Un om de actiune.
Acum el este aici. De atata timp. Iar eu abia acum am ajuns la el … (aici).
* De multi ani, imi este mereu foarte greu in perioada 17-27 decembrie.
De regula faceam o plimbare – circuit (mereu singur) intre Romana si Unirea si apoi de prin Dacia – Rosetti si pana la Cismigiu. Pe 3-4 trasee. Pe care am fost si in decembrie 1998. Dar azi, Petre Roman si Voican Voiculescu au ponegrit zonele de peregrinari si nu mai am energie sa ma mai pot tulbura din nou (si mult …). Asa ca nu am mai mers la “Creierul tras in teapa” unde erau si numele tuturor celor cazuri la “Revolutie” si intre care in fiecare an recautam circa 6 de care am diferite amintiri …
Acasa, intr-o cutie am un set de imagini decupate, ceva ziare, un album foto si alte maruntisuri legate de acea perioada. Si haina (fâșul) de atunci. Nu mai mai uit la ele de multi ani – caci uneori as vrea sa pot sa uit, insa prea multe amintiri cu sange, nu ma lasa.
De fapt (acum imi dau seama) din 1989, nu am reusit sa trec niciodata prin centru – fara sa imi amintesc locurile cu sange, cu impuscaturi, cu focuri, armata si militieni cu zarva de atunci cu toata nebunia … Si nu cred ca voi reusi sa trec prin zona, fara sa am momentele mele de tacere si tristete profunda … Nu vor putea intelege asa ceva (..) nici cei care cred ca pot face un colaj imaginar din amintiri de la accidente rutiere cu mult sange + nedreptati personale majore in instanta + situatii relevante de bullying + pierderea cuiva apropiat …
Despre Petrică și Liceul 11 CFR al perioadei 1979-1981. Frânturi de amintiri – amestecate:
1) Liceul era cu cladiri vechi (mai putin cantina si caminul). Paza era stricta (cei internati nu puteau intra/iesi). Scoala scotea adevarati muncitori – meseriasi pentru Atelierele Grivita. Si mentinea o buna echipa de rugby;
2a) principalul renume (in Bucuresti) era asociat echipelor de rugby (CSS Locomotiva ) si rezultatelor acestora (1970-1980);
2b) principalul renume in Giulesti al baietilor de la 11 CFR – era legat de rolul pozitiv al rugbistilor in “cartier”. Zona dificila si mai mereu cu “evenimente” [datorita: fotbalului + stadionului (Rapid) / vecinatatii cu triajul + Gara de Nord / a afacerilor mai dubioase (ex: vin > Gheorghe Stefanescu etc.). Astfel ca rugbistii (daca trebuia) reveneau si in echipa si aveau un rol de Jedi (date fiind valorile si limitarile specifice jocului de rugby);
2c) a fi jucator de rugby (chiar la juniori) – te facea imediat un fel de vedeta (si) in liceu;
2d) împreună cu Petrică am fost (și) la rugby juniori între sfârșit de clasa a IX-a și în clasa a-X-a
3) Practica o faceam in Atelierele Grivita (si aveam de mers pe jos pe Calea Grivitei circa 1,5 km – pana la un fel de spatii deschise unde aveam seturi de scule, modele, maistri si .. norma de lucru.
4) La antrenamentele de rugby mergeam tot pe jos (caci preferam sa vorbim si cu banii sa ne luam ceva racoritoare – caci rugby-ul scoate multa energie si transpiratie din tine). Fie la terenul de la Cireșarii cat mai ales “la Șosea” (lângă Arcul de Triumf).
Petrica era mai putin mai scund – dar mai puternic (cred ca pe el l-au incercat in pozitiile 1-3 si 4-5). Eu eram mai slab dar alergam repede (m-au incercat in pozitii de 10 si 14). Partea de incalzire era placuta (gradual, antrenorii ne dovedeau ca putem mai mult). Insa partea finala era cea mai grea: toti trebuia sa impingem la “sanie” (niste juguri – cu pozitiile de la gramada) si sa tot mergem cu ea (cel mai greu era pe nisip/pe iarba nu ne prea lasa, caci o stricam).
# Principele valori de la rugby: onoare / onestitate / grija fata de ceilalti jucatori / fair-play. Desi pare un sport violent (si da: daca esti neatent poti usor rani pe ceilalti: adversari sau colegi) – de fapt cea mai mare concentrare este pe frumusetea jocului care se concentreaza pe fair–play (si aici poti conta 100% pe adversari). Jocul de fapt consta in schemele stabilite (in prealabil) de intreaga echipa si mai apoi pe fructificarea oportunitatilor de catre 12-13-14-11.
Lectii de viata (de la rugby): Eu am invatat ca un rugbyst (chiar daca este adversar sau apoi – oriunde pe strada / in lume) – pot avea o mare incredere implicita in el. Si pana acum, nu am intalnit exceptii. Mai apoi, am simtit ca cei cu care joci rugby – iti pot ramane prieteni (pe viata) chiar si dupa numai un singur joc.
Petrica nu avea nevoie de aceasta lectie. El venise “de acasa” cu asa o deschidere si comportament. Firescul comentariilor lui despre “ce se face si ce nu” si la ce sa te astepti – a fost de la inceput de … jucator senior. De multe ori m-a surprins “firescul” descalcirilor lui – legate de situatiile dinamice care apareau in joc. Caci un placaj ramanea mereu o “busire” neplacuta de pamant (chiar cand stiai cum sa cazi si sa reduci socul). Ce conta cel mai mult era daca stiai la ce – cand – si cum sa te astepti. Caci uneori “era cazul” si alte dati nu (deci nu bazat pe oportunitati!). Si feedback-ul (ca apreciere de fair-play) venea mult (și) din aceste situatii.
5) Apoi a contat – cum am impartit mancarea si bautura (nu eram deloc cu alcoolul / desi auzeam ca unii seniori mai faceau ceva derogari). Cum sa povestesti cum imparteai ba tu ba celalalt din pachetul lui? Si Petrica era un mare pofticios si mancau. Asa ca atunci cand dadea el ceva, conta (si vizibil): vedeai pe el cum “sufera” dar si cum dă cu bucurie. Si mai ales primeste. Si tine evidenta. Si “negociaza” si frimiturile. Si al cui este “randul”. Si radeam mult. Cu el era o veselie continua. Si la vestiare. Chiar daca altii “contau” fizic, el conta prin energia si oprimismul pe care il genera mereu;
6) la ore, clasele se tot mutau in sali fixe – dedicate. Asa ca aveam mereu alte locuri. Se “stabilizase” cam pe unde stai (fata / spate, cu stanga/dreapta si cu 2-4 colegi intre care mai apareau ceva rotatii). Asa ca (si pe motiv de rugby) – eram cu Petrica in acelasi mini-grup. Uite, nici acum nu imi amintesc exact cum ajuns la rugby: oare cu (si datorita lui) oi fi ajuns prima data sa vad un antrenament? Acum cred ca era singurul care ar fi avut abordarea necesara …
Petrica are orientat catre disciplinele concrete. Si ii placeau mai mult situatiile in care puteai sa vorbesti despre ce se si poate pune in practica. Astazi as spune: vizual – kinestezic – achiever.
7) pentru a pierde prietenia (implicita / initiala) a lui Petrica, ajungea sa il minti – pacalesti – inseli o singura data. Pana atunci insa, puteai sa ii ceri orice. Ai fi vazut ca ezita putin – doar corelat cu cat de mult conteaza pentru el, dar tot dadea de la el. Era genul de coleg (om) despre care (cei descurcareti / oportunisti) spun: “prost de bun”. Si in restul vietii aveam sa mai gasesc extrem de rar asa oameni …
# In fond eram doar niste tineri aruncati in viata, care incepeam sa exploram consecintele concrete ale relatiilor create direct de noi. Intr-o scoala care vroia sa faca muncitori din noi. In context de socialism si intr-un cartier nu prea bun al Bucurestiului. Unde grupurile contau. Exista și violență. Dar cei de la rubgy – cumva – nu o foloseau (și acest lucru continua să uimească pe toți / și pe mine m-a tot impresionat mulți ani). Și cred că pe toți ne-a influențat: altruism / disponibilitate pentru voluntariat și ajutor / înțelegerea importanței inițiativei imediate și a faptului că așa îi poți influența (instantaneu) în bine și pe cei din jur.
Așadar un fel de a “face” din reflex – chiar fără a mai gândi (calitate foarte importantă mai ales în rygby). Reflex (și calități) care în 21.12.1989 – cumva, lui Petrică i-au adus moartea …
Despre moartea lui Petrică …
Mie imi sunt grele detaliile despre intreaga perioada si zecile de cazuri descrise (..). Chiar am evitat sa le citesc .. Caci mi-a fost prea mult ceea ce am vazut in mod direct …
Dvs. puteti gasi mai multe detalii la acest link
In 21 Decembrie s-a dus în oraş să-şi protejeze sora care ieşea de la serviciu. Amândoi au plecat pe Calea Victoriei şi au ajuns la Dalles, unde cu groază au asistat la strivirea Mioarei Mirea de către tancheta ce intrase în mulţime făcând să sară în sus capete, mâini şi picioare într-un vacarm asurzitor. Prin sângele ce băltea pe jos, Petre i-a strigat sorei că se duce să ridice răniţii. Pe când era aplecat, a fost lovit în abdomen şi şoldul stâng de cartuşe dum-dum care i-au provocat răni mari. Sora lui, Monica, a reuşit să oprească o salvare cu număr de Târgovişte, dar până la Spitalul 9 nu a mai rezistat. Aproape de ora 18 s-a stins Petre.
Rezulta ca a “intuit” unde e “faza” si e mai greu, e nevoie de ajutor si interventie. Si el acolo s-a bagat … Si apoi cand a patit-o, tot el avea energie si vorbe de incurajare …
Adica – exact Petrica pe care il stiam …
# Exact in acelasi timp (cand el era la Dalles – unde Tab-ul a spulberat pe cei de pe drum), eu eram la circa 20 metri (undeva intre Gura de Metrou de la Batistei si Intercontinental). Au vazut TAB-urile si am auzit prima bufnitura. Si focurile de arma inainte si dupa militarilor de peste 30 de ani care au iesit de pe Ion Campineanu. Insa in acele momente am tot crezut ca sunt doar pentru intimidare (ceva bucati din balcoanele blocului de pe partea cu Dalles au cazut peste noi). Ulterior am inteles ca au existat infiltrati cu rol provocator (civili si militari) – pentru a crea conditiile carnagiului care urma …
# Secventa din filmarile din zona Pietei Universitatii (era o camera in Inter pe la etajul 6 in a carei inregistrare sigur apar de mai multe ori). Aici cred ca apar la 28:02 – in centrul imaginii (aveam fasul “la moda” in acea vreme – cu trei benzi de culori dispune pe orizontala).
Petrică, acum (în 2019) – cumva, tare mult as dori sa nu stii / vezi / simti la ce s-a ajuns … Caci (asa cum erai) – tu chiar te-ai mâhni peste măsură.
Iar eu? De 30 de ani ma simt (sa zicem foarte aiurea) pentru mai multe persoane, situatii, momente si locuri din acele zile … Nici acum nu imi pot scoate acele scene din minte si suflet … Si cel mai tare doare cand si cum ulterior, gradual am tot inteles ca partea a 2-a a “Revolutiei” a fost o mare inscenare. O deliberata crima. Apoi o mare hotie. O uriasa risipa de sange, tinerete, resurse importante pentru o intreaga tara – natie … Un jaf. Gasti de profitori. Care si in prezent sunt cumva tot in “fata” … Astfel incat nici macar acest primordial carnagiu nu a putut fi clarificat de procurori – justitie si sa se re-ajunga la un fel de liniste …
* Cel putin eu am ramas (din dec. 1989) cu un anumit nivel de tensiune si crispare – cu un fel de asteptare care ar dispare doar daca si cand justitia ar da sentinte apreciate ca juste – celor care acum sunt bine cunoscuti ca vinovati si profitori. Caci pentru toti cei care au participat cu ganduri de bine si au trait direct acele momente si situatii – este o mare suferinta sa vezi in libertate pe cei vinovati de moartea unor cunoscuti / apropiati. Ce raporturi sociale “normale” poti sa mai ai, cand asa mari restante sociale raman in amanare spre … uitare?
Nu pot ramane decat rani neinchise … Si purtatorii lor – oameni care raman suspendati intre doua lumi, intre doua sisteme de valori, oameni condamnati la un anumit nivel de perpetua tristete, de mahnire.
# Mai ramane si permanentul gust amar de neputinta (.. de a face ce trebuie facut pentru cineva apropiat ..). Si mai ales dovada coplesitoare ca oamenii uita si majoritatea covarsitoare pot continua … ca si cum nimic nu s-ar fi intaplat si “asa ceva” este … ceva prea vechi pentru a mai “merita” sa fie “rezolvat”…
Doar ii numim “putin” eroi (pe “fraierii aia”) si … mergem la epilat si sa valorificam un cupon pe undeva …
One Reply to “1989 .. și (aici) despre Petrică Poptean …”