1965 Prima amintire

Prima amintire …
Cum am luat cunoștiință de existența mea? Conștientizare a separării mele de restul …

Am văzut. Și (cumva) știam și simțeam că “eu sunt eu” și “restul este restul” .. Și că acum începe ceva important …
În jur era o culoare dominantă (mai târziu aveam să aflu cum se numește: verde).
O nuanță liniștitoare, placută – în jurul meu.
Era liniște. Eram liniștit. Încercam să văd. Nu știu ce. Nu știam cum.
Și mi s-a părut că am stat mult – așa.
Nu avem nevoie de nimic. Nu mă deranja nimic. Nu (mai) știam nimic.
Totul – urma … Trebuia (doar) să (mai) aștept … promisiunea părea că .. totul va fi bine .. J

* Peste mulți ani, cu ajutorul mamei, aveam sa aflu că voi fi privit covorul verde din camera de zi (sau poate chiar “evadasem” din nou și stăteam pe el). Probabil într-o după amiază liniștită. Când m-am trezit mai devreme (ca de obicei). Și soarele intra oblic pe o fereastră și mai erau și alte obiecte cu nuanțe verzi în acea cameră.

** Acea nuanță de verde a rămas una specială pentru mine. La fel și un anume moment (destul de scurt) al după-amiezei și al luminii calde (toamna sau primăvara), care intră (călduros) pe o fereastră, într-o casă / loc călduros și liniștit. Un cămin adevărat …  Un loc (“al tău”) pe care să poți conta mereu, la care să știi că te poți întoarce mereu, de la care să (tot) pleci (și să știi că poți reveni când vrei – în siguranță și căldură) și să simți că de câte ori pleci, mergi să dăruiești și cu energia necesară să poți face ceva mai deosebit, folositor, bun, important …

*** Nu știam atunci (..) cât de mult îmi va lipsi un astfel de loc, de cât de multe ori aveam să ne mutăm (ca familie – în felurite provizorate și improvizații impuse prin serviciul alor mei) și cât de greu îmi va fi să (re)găsesc un anume-alt loc care să semene (măcar 20%) cu acel fel de “cămin” sau senzație … Și că urma să îmi lipsească – cel puțin – pâmă la peste 50 de ani ..