1981: depasirea planlui liceului la colectarea – predarea de  maculatura si fier (aferenta planului si concurzului pe sector si deci Bucuresti). Imi aduc aminte ca la primaria Sectorului 1 (langa liceul Necultce), ne-a prezentat proiectele o femeie foarte frumoasa cu picioare lungi si imbracata mereu ca in filme sau reclamele de pe putinele reviste colorate din chioscuri. Peste cativa ani aveam sa o redescoper pe scena unor teatruri – in calitate de actrita. O chema ? Adela ?)
Concret, cu planul “trasat” si tipul de elevi de la liceu, perspectiva era ca se va repeta “traditia” – adica sub 10% din plan. Dar uite ca fiind si gandind “altfel”, am luat initiativa si am intrebat (si) la intreprinderea de langa liceul, la IFMA. Initial la poarta si cu acordul acestora pe la ceva birouri TESA (unde erau si ceva sefi). I-am intrebat daca au ceva maculatorua si fier vechi de dat – donat, caci eu (cu elevi de la liceu) putem sa venim si sa le luam singuri, iar prin legatura cu cei de la Sectorul 1 UTC, avem transport (de preluare) asigurat – doar sa le spunem mai din timp unde si cand sa vina. Astfel ca ceva sefi de acolo mi-au spus cand am revenit (peste cateva zile), ca pot eu preiau fara probleme maculatura dintr-un subsol a unei cladiri dar si ceva scule si utilaje rezultate dupa recente inlocuiri. Asa ca am adus 2 zile circa 12 – 18 elevi (“legati” autoritatar de profesori cu precizrea ca eu confirm la sfarsit pentru cine merita – daca sa primeasca sau nu o invoire suplimentara de weekend, acasa. Si deci voluntarii erau “proactivi”. 
A rezultat circa 3 camioane de maculatura si mai multe tone de fier vechi. In mai putin de 10 zile. Astfel am ajuns nu doar pe locul 1 al Sectorului 1 cat si pe Bucuresti (la una din probe – nu mai stiu care).
Merita mentionat ca initial premiul anuntat era de participare circa 2 saptamani la o tabara in Germania Democrata, unde ar fi ajuns tineri de acceasi varsta din mai multe tari estice. Insa eu ajuns pana la urma la “Gura Vaii” (pe langa Portile de Fier). Pentru ca din verificari ar fi rezultat ca nu am origine adecvata (adica parintii mei nu sunt atat de relevanti pe cat erau parintii altora care concurasera si ei). Asa ca data fiind atractivitatea mizei, eu am fost sacrificat. Insa adevaratul ghinion din contextul particular si organizare. Concret, am ajuns si stat inchis timp de 2 saptamani intr-o scoala cu ceva camin, cu totul betonat in curte si garduri inalte cu sarma ghimpata. “Explicatia” conducerii a fost ca in zona exista vipere si nu isi asuma nimeni riscul sa iasa cu noi din curte si ca mai bine stam toti acolo in siguranta. Mai ales ca nu prea exista nici bani pentru combustibili, ghid (profesor) – si in fond 2 saptamani trec repede. 

1980:  Cumva, din 4 motive (cumulate in premiera in Liceul 11 CFR), devenisem un fel de vedeta:
1) notele mele de 10 cu care am venit “de la tara”, chiar s-au dovedit a fi “pe bune”
2) devenisem secretar de UTC pe liceu (din clasa a-9a) si dupa ce ieseam pe poarta, chiar ma si duceam la intalnirile unde eram invitat si parea ca ma si descurc pe acolo
3) intrasem si in echipa de rugby unde ma integrasem bine cu ceilalti / puteam circula prin cartier fara probleme si mai pe seara – intuneric, fara probleme cu grupurile care mai faceau filtre, in zona podului fiind frecvent un mix de sinucideri (prin aruncare de pe pod sub trenuri, spanzurari de grinzile poduluilui, crime printre frecventele incaierari in care erau folosite – preferential – cutitele. Cred ca ce nu stiau profesorii era ca grupurile (..) apreciau echipa de rugby a liceului si era suficient sa faci dovada ca stii 3-4 nume de sportivi (si daca mai si spuneai ca esti in lot – erai tratat chiar ca parte a familiei …)
4) chiar aveam o cheie, cu  dreptul de a intra/iesi oricand in scoala (cladire din ansamblu care era inchisa accesului elevilor dupa ore; caci cei din camine stateau doar in cladirea alocata). Si aveam chiar o camera intreaga doar pentru mine – sa fac ce vreau in ea. Si recunosc ca de mai multe ori – chiar am dormit acolo (pana la 22:00) cand trebuia totusi sa fac dovada prezentei in camera din camin

1980: imi era mai mereu foame. Eram si in crestere si mai multe din felurile oferite uzual la cantina erau atat in cantitati (doar) suficiente cat si de calitate proasta fata de experienta mea de acasa. Rezervele din pachetele de acasa (in lipsa de frigider) tineau maxim 2 zile (chiar si mancarea de la borcan) – daca nu cumva grupurile de baieti mai mari nu le luau ori furau inca de cand intrai pe usa la camin …
In asa context am vazut cum la toate mesele, grupul de sportvi de la rugby intra si mereu “in fata” (caci ei au si antrenament) dar ca primesc mancare si speciala si multa – ba chiar mai pot cere si suplimentari). De la asa constatare a pornit interesul meu pentru rugby. Si pentru ca fiind ceva mai inalt decat media, “promiteam” sa ma dezvolt, dar si pentru ca fiind secretar de UTC paream un intelectual si poate s-a considerat ca ridic nivelul tinerilor jucatori – iata am ajuns rezerva la juniori (dar participant la antrenamente). Si deci si la mancare (privilegii la cantina).
Asa am putut sa rezolv (singur) si problema mancarii.

1980: Ca parte a indatoririlor mele de Secretar UTC (pe liceu) – am constatat ca trebuie sa particip la ceva suite de intalniri (de lucru, informare, educare, activitati pilot si tematice etc.) – organizate la diferite licee din Bucuresti. Astfel ca portarii de la poarta de iesire m-au invatat (si eu nu mai aveam nevoie de bilet de voie etc.). A trebuit sa incep sa invat Bucurestiul ca mijloace de transport. Sa trec de filtrele grupurilor tinerilor din Crangasi (Rapid+), cu preocupari (cine esti tu si ce cauti fara voie la noi in cartier etc.). Dar pentru mine – relevant a fost ca am inceput sa vad cat de diferite sunt scolile, elevii, profesorii si abordarile (acelorasi) subiecte. Astfel am putut eu constata (direct si in numal 2-3 luni ale clasei a-9a), cat de jos era liceul meu fata de medie si cat de faine erau circa 8-10 licee din Bucuresti. 

1980: Prin februarie se intampla ceva nereguli (de vine politia) dupa secretarul UTC al liceului si conducerea liceului (prin BOB PCR) cauta un nou canditat (pt. inlocuire). Dar (diferit) nu din clasa a XI-a (caci se schimbau prea des) si experimenteaza cu cineva din clasa a-9-a. Si eu eram unul din putinii mai inalti, linistit, care dovedeam ca si invat si (probabil) suficient de (potential) obedient (ori “maleabil”). Mi se propune (..) iar eu am tupeul sa cer timp de gandire, sa ii cer voie lui tata si bilet de voie sa merg acasa. Ma intorc si solicit: a) derogare sa pot sta (si sa invat) in salita biroului UTC de circa 1,6 x 7 m (o fosta magazie) – dar ideala pentru invatat fata de caminul cu cate 5 paturi per camera, cu continue petreceri pe toate etajele, cu amestecurile de baieti si fete per etaje la ore de seara pe motiv de derogai – acces la putinele televizoare clandestine (existente). In care “traficul” era supervizat de “pedagogi” la care stateau parte din fetele mai emancipate etc. b) sa am cel putin 3 membri ai BOB UTC tot de varsta mea (pt. ca nu puteam face nimic daca ceilalti erau toti din clasa 11, 12-a) si obtin acordul pentru 3  (astfel – ulterior – le cunosc pe Ungureanu, Florentina si ?x);

1979: incepand clasa a 9-a, initial sunt putin abuzat de cativa profesori in sensul ca eram mentionat ca cel care a venit “de la tara” – plin de 10 (ca asa se dau notele la tara  – aiurea). Apoi, profesorul de lb. romana (Plaiasu) verifica, testeza si sustine ca de fapt chiar as fi bine pregatit. 

1978 : in iunie, terminam scoala generala din cadrul liceului real – umanist Snagov.  Printre primii 3 ai clasei/promotiei. Insa, rapid – se desfiinteaza liceul care devine scoala profesionala cu 10 clase si profil agricol. Plus interdictia de a se mai transfera elevii de la tara in oras (si mai ales in Bucuresti). Pentru ca Ceausestii doreau “liniste” in Snagov sat (unde aveau si ei vila 10) si au mutat administratia (primaria, politia etc. la Ghermanesti) si acum “reduceau” si fluxul celor peste 1000 de elevi care veneau in special la si pentru liceul de renume al Ilfovului din acea perioada).
Astfel rezulta ca din scenariul ca pot merge/face acasa (chiar in Snagov) un liceu de calitate (cu sanse pentru invatamantul superior) – devin captiv unei situatii prin care devin lucrator agricol (dar cu studii: 10 clase) pentru nevoile CAP-urilor din apropiere …
Fiind premiant si participant la diferite activitati extrascolare (si olimpiade etc.) in clasele 5-8, tata gaseste prin sfarsit de august unul din cele mai slabe licee din Bucuresti cu locuri neocupate (si care recunoaste si in scris) iar directorul Cruceanu de la (fostul liceu) Snagov, recomanda (in scris) Inspectoratelor scolare – derogarea (si deci transferul) meu de la Snagov la … liceul 11 CFR (exact in Crangasi – langa podul Grant …). Astfel ca din septembrie ajung incep sa experimentez viata pe cont propriu la caminul liceului (militarizat) cu garduri inalte si iesire limitata si doar cu bilete de voie obtinute extrem de greu chiar si pentru weekend-uri;

1975: In acea vara – puteam sa mor. Vacanta incepe dupa ce iau premiul intai.  
Apoi in vacanta de vara, trebuie sa merg (ca toti elevii) la traditionalele 2 saptamani de munca patriotica la CAP – pe ogoarele patriei – dusi cu remorca deschisa. La pauza de masa, reusesc sa ma accidentez. Mai exact, cad pe lama unui cutit mare si bine ascutit si sunt dus cu Salvarea la spital din cauza sangerarii moderate a plagii de circa 4 cm de pe spate. Daca nu intra (si ramanea) maieul de calitate in taietura (mare pt. un copil de cl 5-a), ar fi fost o sangerare mare potential importanta pentru circa 90 minute (foarte putin in acele vremuri) cat a durat sa ajung la un spital. Unde mi s-au cusut 3-5 copci – fara anestezie. Insa de sperietura (si mai ales ca stiam ca nu stiu ai mei si sunt si vinovat) – am fost foarte cuminte si nu am zis nici pas – fata de un plans de fond, continuu. In fapt, eu singur alunecasem si cazusem pe propriul cutit, escaladand pe durata pauzei de pranz a uneia din mai multele gropi mari din zona. In ceva joaca de-a indienii in care pentru rolul meu trebuia sa am cutitul bagat printr-un cocean si sa ii fugaresc pe altii in ceva gen leapsa. Iar asa jocuri (si tipuri) era normalitatea pe atunci si nu exceptia. In fond deseori veneam cu diferite scule de acasa (greble, sape si uite si cutite mari si ascutite) la cererea de pe o zi alta, functie ce tipul de lucrare si culturi la care ne duceau. Situatie de neimaginat la nivelul anilor 201x in invatamant (pe criterii de protectia muncii etc.), Dar in realitate, activitati cotidiene in gospodariile familiilor copiilor (asa ca manuirea responsabila a cam a tuturor sculelor – nu era ceva deosebit si perceput ca riscant). 

1977: fiind tinut (din nou) cu de-a sila dupa ore (si seara – tarziu pe timp de iarna) – la coruri de muzica (..) si care mie nu prea imi placeau. Asa ca iau initiativa si leg cu sfoara cozile de par a fetelor care erau preocupate cu cantatul si care se cam obisnuisera cu sacaielile mele din spate (de la alte coruri similare. Insa la sfarsit cat au si vrut sa plece, s-a constatat ca erau foarte bine legate atat intre ele cat si de fiarele bancilor (de a trebuit peste 20 minute sa se taie sfori si chiar si putin par). A rezultat un scandal si din nevoia de pedepsire exemplara … s-a considerat ca o buna pedeapsa este de a ma priva de bucuria – onoara si sansa de a canta la cor. 
Aceasta “eliminare” a contat pentru mine si ca prim demers constient si consecvent (de a face cam in premiera si in mod intentionat un “ceva” care sa conteze suficient pentru a se ajunge la sanctionarea cuiva – cumva).

1968: primavara cred ca m-a invatat tata sa inot. Pentru ca (la fel ca toti parintii din Zona Snagov), trebuie eliminat un risc major – atunci cand incep copii a putea merge suficient de bine pentru a ajunge si la lac (gardurile fiind mai mereu – incomplete si insuficiente pentru a limita copii). 
Pentru invatatul inotului era suficient o singura prima iesire “cu tata” la una din iesirile publice, in zona cu apa mica (pana pe la genunchiul – soldul lui tata). Invatarea se facea automat si rapid chiar si fara nicio explicatie. Tata intra in apa si apoi te arunca la 1-2 metri mai in larg. Si tu (dupa cateva guri de apa) constatai ca poti vedea bine si cu ochii plini de apa, si cu gura deschisa si plangand, si inghitind apa si tusind – dar mai ales inotand spre mal. De fapt nu conta cum inoti. Si nimeni nu discuta acest subiect. Caci pana si un caine stie sa inoate cat sa faca dovada ca poate sa iasa singur la mal. Sedinta de inot dura cam pana cand faceai dovada ca din trei aruncari consecutive in apa, tu iesi victorios pe mal. Unde mereu erau voluntari care sa te prinda si sa te dea inapoi lu’ tata … Asa ca pentru toti era clar ca daca plageai, plangeai doar “de-al dracu'”. Si uite ca nu se stie de ce dar toti invatau sa inoate bine si repede si luau si proba practica. Nimeni nu facea depresie sau traume (mai ales ca nu se inventase postul de psiholog scolar si de fapt cred ca nici incadrarea specialitatii de psiholog nu exista pentru doctori)
Nota: eu (personal) nu imi mai aduc aminte unde si cum m-a invatat tata sa inot. Cele mi sus descrise sunt ceea ce am vazut (si de cateva ori am si participat ca toata gloata de copii – la ajutat tata sa prinda copilul la iesitul la mal, pentru ca putea sa il invete sa inoate – mai bine … 🙂
In acele vremuri si locuri nu se inventasera panouri cu “Scaldatul Interzis” din doua motive principale: 1) toti stiau sa inoate 2) majoritatea parintilor au mai mers la scoala din Snagov chiar si pana la sfarsitul anilor 197x, ca parte a finalizarii demersului national de alfabetizare, respectiv de completare ca claselor (cu pana la macar 8 clase). Asa ca inca erau la studii o parte din cei care le-ar fi putut citi.