Tata

Tata … (încercând să-l înțeleg)

Ce i-a plăcut: (nu prea recunoștea că îi plăcea ceva – parcă considera că așa ceva este o dovadă de slăbiciune, de dependență). Dar eu cred că (de fapt) i-au plăcut:
a) mâncarea bună (mai ales cea gătită de mama)
b) familia și timpul petrecut în/cu ea;
c) glumele, veselia, bucuria de a râde împreună cu alții. Mereu devenea animatorul grupurilor în care (prea rar) mai ajungea (datorită serviciului și greutăților asociate);
d) contactul direct cu natura (sălbatică). Știa să o asculte, simtă, absoarbă, observe într-un mod pe care cred că (încă) nu îl pot atinge. Asa ca pentru mine, a merge cu el în natură (pădure/lac) erau (mereu) 2 spectacole: natura din jurul nostru și cum o observa tata … Abia după mulți ani am putut constata conectarea și bucuria pe care o acumulam și eu însumi (atunci și acolo). Și apoi (de fapt) doar am dorit să pot (și eu la rândul meu) să împărtășesc (transmit) ceva (mai departe din “așa ceva” pentru care nu am cuvinte) …
e) (ca substitut în ultimii ani – la oraș – la TV) documentarele despre natura (în special Teleenciclopedia) / Animal Planet / Discovery / 
d) filme: Zorba Grecul (dans – a “pagubă”)/ (care conține o anumită atitudine despre viață /  despre lucrurile prea grave și cele prea simple / preocuparea surprinzătoare pentru unele detalii și lucruri simple – când poate face, da, spune, reacționa total și chiar impredictibil / o anumită aversiune față de bani – popi – autoritate – reguli făcute de oameni doar pentru a-i expoata / o pasiune pentru bucuriile directe precum mâncarea – băutura – ceva timp de calitate petrecut cu prieteni adevărați – activitatile care te pot absorbi cu totul precum dansul la Zorba / nevoia de a avea măcar un prieten adevărat și total / un oarecare dispreț față de viață și mai ales preocupări de a o decora – amenaja – prelungi etc.)

Ce nu i-a plăcut: (nici asa ceva nu prea recunoștea ..). Eu cred că (de fapt) i-au plăcut:
1) (probabil corelat și cu copilăria și adolescența grea și apoi cu continuitatea nedreptăților și șicanărilor pe care viața i le-a oferit din plin): nedreptățile sociale / regulile făcute de diferite grupuri – mereu cu alte scopuri decât “binele predicat”;
2) risipa / lucrurile – gesturile – activitățile inutile și mai ales făcute pentru ca “așa face lumea” și cu oarecare rol de “remarcare” socială;
3) oamenii neserioși, “lingăi” (cum îi numea el), nepunctuali, pe care nu poți conta, fără o meserie / profesie / ocupație clară, “pierde vară”

Dintre puținele sfaturi date (prea simple pentru a părea valoroase) …. :
1) “Să mâncăm … că doar cu atâta ne alegem …” Referințe: a) “Gătiți ceva – să mâncăm!” = “Coock something – let’s eat! ”   HOW BUDDHA GOT ENLIGHTENED? | How Buddha Became God? | Sadhguru
2) “Să bem … să ne împăcăm!” – (desi el a baut relativ rar si mult sub media “românească”, asocia ritualul cu voia bună în grupuri și mai ales cu rolul de “dezghețare” a atmosferei și (re)începutul unor comunicări și prietenii și mai profunde …
3) “Să ai un acoperiș deasupra capului, ceva de mâncare, sănătate și o familie … la ce îți mai trebuie – orice –  altceva?” – Ca argument împotriva luării prea în serios a “vieții profesionale” (ceea ce eu am făcut prea mult timp și prea intens și el nu era deloc de acord cu “calea mea”);
4) .. Să nu fii dator la nimeni .. Să ai demnitatea ta .. Să fii în rândul oamenilor .. 
5) “Să aveți grijă de voi …” Acesta a fost ultimul sfat (repetat intens) din ultimele lui luni de viață (dat mie și Georgianei). 

Povestiri relevante:
Copilăria lui:
1a) marginea de sat / fundul de lac / casa veche
1b) “Melcul …”
1c) Jandarmii / Nemții / Mațele împrăștiate în crengile copacilor / Bomba și avionul prăbușit / Pescarii și urinatul în lac / 
1d) la școală … / oile intrate în trifoi si jandarmii 
1e) vara la lac (“la râpă”)
1f) pescuitul – primăvara (cu opaițuri și furci)

2a) “Când l-am văzut prima dată pe tata …
2b) “Păsările lui X și răsadul familiei
2c) “Dulgheria – atelierul – masa de sub corcoduș …”
2d) “Nea Marin și căciula de oaie”
2e) “Împărțirea loturilor cu terenurile de la marginea lacului”

3a) “Ce cauți tu – bă – în satul nostru?” (aversiunea locală față de “venetici”)
3b) Drumul la București … 
3c) Prima pereche de: pantofi / bicicletă (cu cuțit în ghidon) / bătăi / 

4) Carpați / Vila 23 / Baza veche / acoperișuri – debarcadere – bazine – garaje 

Șpirache …
5) .. băutul de apă la cișmea (ai lui Postolică) ..

V26:
“Manea! Unde este sticla mea de vin?”
“Mergi bă – acum! Îți ordon! … (apoi) Cine te-a pus? Nu știai că e interzis? Plătește – nu am ce să îți fac!”
“Mai am 5 condamnări (la moarte de citit/aprobat) și vin la masă!”
“Întâlnirea care a schimbat România” (Palatul Snagov – dupa aug 1968)
“Noi suntem … altceva! Și voi sunteți cu noi!”

Rustica:
1) “Am găsit o … livadă …”
2) gardul din schiuri militare 
2) Acum să ne faci și un teren de tenis de câmp!
3) Moșescu și spălatul pe mâini …
4) “Dă tu în crapul ăsta!”
5) Nea Alecu, Drăcea, Nistor, Ciupagea etc. / somnul urias / avele / crapii chinezesti / pisicile salbatice si caprioarele salbarice la adapat  / 
6) Lasă-l bă! E Ceaușescu!
7) Florin Marcu și apa din ciorbă
8) Milvon și năpârcile din sticlele cu alcool
9) “Voi mancati ochii si burtile si noi ne sacrificam si mancam ghearele si cozile!”
10) “Oprea și știuca din cadă” / “.. la primăvara mai venim să reparăm pe acolo ..”
10.1) “Ce concediu? Pe tine nici nu ar trebui să te mai plătim – cu ce aer ai tu aici gratis …”
11) Dac si fripturile disparute / Dac și credinta totală … / Dac și Averescu ..
11.x) Cutremurul din 1977 / coșul / acoperișul / mortul  și “soluția”
12) “Dosarul secret dispărut și santajul
13) “.. și de acum te autofinantezi și dai și cotă după plan – de zarzavat și fructe …”
14) “Magazia cu inventarul secret”
15) Școala de spioni / Caraman / Pacepa / mizeria sefilor intermediari 
16) “Cu mașina plina de rufe – la București si 2 masini de filaj de la servicii diferite plus politie”
17) “… Noi? Suntem cascadori de la Buftea!”
18) mancarea subventionata pentru mesele de duminica
19) “Eu ies la raport!” > “Tu nu pleci de aici decât când vrem noi – adică niciodată!”
20) “Trădători de țară! – Vă împușcăm!”
21) “Cu ce ți-am scris eu la dosar – nu te mai dă nimeni, niciodată afară …”

P8:
1) “Șpirache și pâinea …” (+ directorul Mitrache – P8)
2) Mortea chiar este printre noi … (sotul lui Anca etc.)
3) Tu vezi prea multe !
4) Scapati-ne de asta!
5) Vizita lui DN si concluzii (de decada!)

* Demolarea casei de la Snagov! (plicurile eau la prmaria si in loc de noimebrie 1989 s-a amanat trimiretea lor pe februarie 1989 / dar a venit revolutia!) * Neoficial ni s-a spus si ce apartament de la bloc ni se repartizase (si “prieteneste” ni s-a sugerat ca am putea schimba cu alt apartament putin mai mare – dar cu vedere chiar in cimitir)

[1981] Primim repartictie pentru unapartament de 3 camere in Bucuresti (când s-a concluzionat că tata și mama nu au facilitat fuga lui Pacepa etc. 🙂 si de fapt cam nimeni din România nu e de vină etc. – dar sute de oameni si apoi mii au suferit … )

Tata si cartelele!
Tata și dezbaterile de la lecțiile de politică!
Tata, radioul și Europa liberă!

Pensionarea si promisiunile …. 

21.12.1989 (catre mine – neascultator!) : Nu te du în Piață (pe străzi). Este o înscenare! Se va trage! Au nevoie de vinovați și morți! S-a ordonat “Radu cel Frumos”! Nu va cade Ceaușescu – dar va fi masacru!

[1992] ?Blestemul? si o soarta noua pentru intreaga familie …
Accidentul … / agravarea / prima greva a medicilor / operatia nereusita / suferinta indelungata / 

+++

Sfaturi de la bunicul meu (Turmac Vasile – introvert, taciturn, sensibil și mult prea modest):
1a) “Mănâncă nucă nepoate – ajută mintea!” / 1b) “Mănâncă pește nepoate – ajută ochii!” / 1c) “Mănâncă mămăligă nepoate – ajută stomacul!” / 1d) “Mănâncă un măr nepoate – ajută dantura!”
1) “Să nu te încurci cu cei cu degete rășchirate…” (analogie la cei care nu pot sa-si alipeasca degetele / carora si daca le pui ceva in palma – se va risipi imediat pe jos / care nu pot acumula – economisi – strange ceva / care risipesc repede orice). Adică să nu te încrezi – împrietenești – faci afaceri cu cei care nu au o doză rezonabilă de generozitate / omenie / empatie / 
2) “Nu te încurca cu ăia care nu stiu sa se bată” (în ziua în care am plecat în armată – legat de cel mai important lucru ori risc pe care el credea că l-aș putea întâlni)

Bunicului ii placeau:
1) merele !
2) covrigi inmuiati in ceai (de tei – indulcit)
3) ciorba (acrita) “de Snagov”
4) cate o bericica cu o mica bucata de carnat puternic mirositor (din care manca foarte incet, lungind foarte mult bucuria si gusturile)
5) sa asculte la radio (Galenă! fară baterii – cu antena din sârma de la culmea de rufe) teatru radiofonic. (duminica dimineața). Și în fiecare seară între 19:50-20:00 “Noapte bună copii“.

1a) marginea de sat / fundul de lac / casa veche / 

Manea Turmac s-a născut în 26.12.1938 într-o casa mică de chirpici cu 2 camere scunde, casă acoperită cu stuf (ca toate casele locului). În prima zi de după Craciun. Fiind al-2-lea baiat in familie. Intr-o casa din marginea satului Dobrosesti – care chiar în 1938 a primit un nou nume (chiar) “Snagov”.
De fapt casa, impreuna cu alta formau un grup mai razlet, alte case fiind la cateva sute de metri si centrul micului sat (sub 100 de case) – la circa 600m. 

Si cei care au experienta “marginilor” (frontierelor / cu explorarea “lumilor” diferite )  – ajung mereu sa aiba o identitate aparte…

Marginea de sat (si de fapt cu departare de sute de metri) inseamna si in risc / expunere in plus (mai ales cand nu ai multi vecini). Fata de noi veniti (+ hoti) cat si fata de animale salbatice (care chiar erau din abundenta pana prin 1950: mistreti, vulpi, iepuri serpi etc.).
De fapt, chiar in zona era si un “fund de lac” (vale – paralela cu lacul, “amenajata” si “redata agriculturii” abia prin 1970). Adica pe o lungime de circa 800m, exista o adancitura cu baltire aproape permamenta, cu broaste, serpi si vegetatia specifica. Drumul care figureaza in hartile din anii 193x – in realitate abia era schitat si rarele masini care il mai parcurgeau – de multe ori se impotmoleau in noroi si era nevoie de mai multi localnici sa ajute la recuperarea lor … 
[In 2019, acest fund de lac corespunde casei vecinului Nucuta si putin casei Zorelelor nr. 8). 

Asa ca primele amintiri si emotii ale lui Turmac Manea sunt intr-o casa mica, veche, dintr-o margine de sat mic, cu sentimente de nesiguranta (familie cu barbat pe front – deci femeie singura cu 2 copii mici), cu multa salbaticie de-o parte si ceva case razlete – spre centrul micului sat.

Vantul puternic (Crivăț – ul) nu era domolit de cei cativa salcami de la marginea baltii temporare.
Oarecum erai si nu erai in micul sat ori parte a comunitatii …
Si o astfel de incertitudine / ezitare (legat de apartenente) a ramas una din dileme, incertitudini si trasaturi)

2a) “Când l-am văzut prima dată pe tata …”

Să fi fost deja iunie, 1945. Pe la 3 după-masă, intra pe poarta darapanata a casei mici din chirpici, un fel de om, nu prea inalt dar foarte slab,  cu un fel de haine militare jerpelite ca dupa prea lunga folosinta,  nebarbierit, murdar si parca temator.

Cei doi baieti de 7 si 9 ani ai Georgetei (mama lui MT si IT) o zbughira cu ceva strigate in spatele casei – asa cum isi facusera obiceiul in ultimele 9 luni, dupa 23 august 1944. Caci dupa ce au plecat in mare graba nemtii stationati in zona Snagov, au venit rusii si au inceput tot felul de abuzuri, cu batai, rechizitionari brutale si chiar violuri. Apoi s-au inmultit oamenii de tot felul care bantuiau la orice ora pe toate drumurile. Cereau – cerseau sau luau cu forta (daca puteau) – cam tot ce se mai putea lua. Asa ca orice necunoscut – ajunsese sa reprezinte un fel de pericol potential. Si mai ales daca iti intrau si in curte.

Asa ca repede, iese / apare Georgeta sa vada ce a aparut pe la drum.
Si inlemneste …
Copii se itesc dupa coltul casei – curiosi.

Omul are și voce. Și zice: “Georget-o, tine copii departe, fă focul și pune apa la fiert.
Am și râie și păduchi și toate alea. Trebuie să ardem hainele mele și să mă îmbăiez bine înainte să intru în casă.”
Georgeta doar privea, lacrima si intr-un tarziu doar zice: “S-o întors tactu’ de pe front …”
Si cei doi copii, acum oarecum linistiti dar inca tematori fata de necunoscutul intrat pe poarta, se furiseaza langa mama lor si o prind de maini …

Vasile Turmac (sotul Georgetei), s-a intors (de tot) dupa 7 ani …
Initial a plecat in armata. Dar cand s-o termine a inceput razboiul.
Asa ca a ajuns (de nevoie) pe frontul de est chiar pana langa Stalingrad.
Apoi, dupa 23.august.1944 (cand Romania a intors armele), unitatea sa a pornit spre vest. A ajuns in Ungaria si chiar Slovacia – Cehia.

Ostasii s-au intors acasa mai mult dezorganizat. A mers mult pe acoperisul vagoanelor. Fara apa si mancare. In frig si chiar ceva zile cu ploi.

Asa ca omuletul negricios, slab, paros, jerpelit – era tatal baietilor. Stateau la distanta si se priveau cu emotii amestecate.
O regasire si reintalnire muta. Fara strigate, Fara imbratisari. Total diferita de ceea ce se vede in filme …
Caci totusi in sat, zilnic se anuntau cei morti pe front. Si in ultimii 5 ani, teama cea mare a Georgetei a fost sa nu ii auda numele strigat.
De cateva saptamani incepusera sa se mai intoarca de pe front cativa barbati. Dar fiecare avea alta poveste si tristeti si nu mai stiau unii de altii asa cum mai stiau cat au fost grupati – pe frontul de est.
Asa ca acum – iata – i s-a intors barbatul de pe front… Nu era vaduva… Baietii ei nu erau orfani…
Barbatul era slabit si jigarit dar avea maini si picioare, doi ochi, nu parea nici ranit. Parea intreg …
Barbatul ei avea chiar devenise dulgher atestat de breasla dulgherilor de la Bucuresti – cu putin inainte de chemarea la stagiul militar. 
Daca ar incepe sa munceasca – poate or duce-o cu totii ceva mai bine …
Si ar manca si altceva decat putinul lapte de la vacuta “Melcul” si ierburile adunate din paduri, campuri si marginile drumurilor …
Poate de acum – o fi mai bine … Poate chiar vor fi o familie adevarata …

Pentru copii, necunoscutul a ramas tacut toata seara. Nici nevasta nu l-a intrebat nimic si nici el nu zis ceva.
Nu si-a privit nici copii …
Dupa ce s-a imbaiat, s-a imbracat cu ceva haine – dintre care cateva au fost aduse repede de prin vecini, de la alti barbati.
Apoi s-a barbierit indemanatic cu un brici tocit intr-un ochi de oglinda si s-a mai spalat indelung pe fata cu apa.
A pipait incet un stergar nou dat de Georgeta si apoi l-a folosit.
A tras un scaunel langa masuta joasa (toate – traditionale – cu cate 3 picioare).
Pe drum mai treceau ceva femei si oameni, veniti sa vada minunea si Vasile doar ii saluta scurt si morocanos.
Oarecum toti intelegeau ca poate doar de a doua zi, se va putea si vorbi cate ceva …

Georgeta si copii l-au privit in liniste cum Vasile a mancat incet, mult, a adunat ingandurat toate frimiturile, a baut cu pofta si zomotete apa din ulcior. Si apoi a sorbit si din putinul vin care a aparut de undeva – poate de prin vecini.

Apoi, fara nici un zambet, gest sau vorbe – i-a mai privit putin pe fiecare din cei trei, s-a ridicat si s-a dus sa se culce.
Ai fi putut gandi ca Vasile nu e bucuros, ca Georgeta a ramas in uluirea de la inceput si ca cei doi copii – nu stiu daca aceasta schimbare este de bine sau de rau…

Si totusi ceva foarte important se intamplase. Urmau schimbari majore (spre bine) in familia Turmac. Si multe alte schimbari (chiar de neimaginat) pentru toata Romania …
Vasile era deja schimbat si marcat de cele traite pe front. Acasa gasise saracie mare – dar toti erau vii si sanatosi.
O familie norocoasa. Fata de multe altele … Foarte saraca si cufundata adanc in grija zilei / hranei – de maine. Urma o vara de foc si luni de foamete …

2b) “Păsările lui X și răsadul familiei Turmac”
(există și înregistrare audio)
Să fi fost la câteva zile după “Buna Vestire” (25.martie), 1946.
Primavara incepuse mai devreme, era dupa foametea din 1945 asa ca oamenii se bucurasera tare de primele mâncăruri din urzici, lăptuci, leurdă și câte un ou de găină.

Familia Turmac (cu Vasile intors sanatos de pe front de circa jumatate de an) – incerca sa isi gaseasca un rost si sa isi faca propriile obiceiuri si organizare.

Cei doi baieti (de 8 si 10 ani) – se uitau la Vasile (tatal lor – care le-a lipsit 7 ani) si tot incercau sa ii intre in voie, sa il ajute, sa il imite sa invete ceva nou.

Asa ca toti au carpit la gardul darapanat, au sapat ceva brazde si pentru ca vremea era mai calduroasa, au plantat mai multe straturi cu legume / zarzavat. Udate cu sarg de baieti – chiar si incoltisera si pareau mai multe si mai mari decat in curtile altor sateni. Spre mandria baietilor …

Dar iata ca intr-o dimineata, apar in curte mai multe gaini si curci, care au intrat cumva prin gardul darapanat.
Vecinii apropiati (toti cam la fel de saraci) nu aveau curci si gainile (foarte putine) erau tinute cu mare grija – inchise / insemnate si cu aripi taiate. Nu erau pasarile lor…

Ale cui sa fie? De unde si cum au ajuns tocumai in curtea familiei Vasile Turmac?

Si la o a doua privire se vede ca pasarile de fapt si mancasera  repede micile frunze ale rasadurilor. Si astfel au compromis toata munca familiei din ultimele 3 saptamani de udat – ingrijit. Dar si putinele (ultimele) seminte, unele luate de la alte familii – chiar dupa mai multe rugaminti si promisiuni.

Deci o paguba care ar trebui recuperata de la proprietarul pasarilor scapate din curte / observatie si ajunse in curtea altora.

Si iata ca dupa mai multe ore se cam ghiceste ca ar fi de la familia VB aflata la circa 400 m (caci in aceasta margine a satului – erau putine case, grupate cate 2-3 ici colo.

Se si “trimite vorba” ca “niste pasari sunt la noi” si se asteapta (asa cum este obiceiul) ca proprietarul sa vina si sa isi recupereze (cumva) pasarile. Moment la care Vasile Turmac ar fi urmat sa arate straturile distruse si sa puna in discutie si ceva despagubiri…

Dar iata ca vine navalnic chiar VB (din familie de oameni mai bogati), care in loc de buna ziua ori altceva doar striga “Dă bă păsările înapoi, băi sărăciilor!” …
Asta pentru ca familia VB avea mai multe terenuri, mai spre sat (intravilan),  VB nu a mers pe front (ca familia lui a platit cumva – ceva – undeva) si astfel stand acasa si-a mentinut gospodaria si acum avea mai multe. Pe cand Vasile Turmac avea mai putin pamant, mai departe de sat (extravilan), nu au putut fi lucrate in ultimii 7 ani de Georgeta (cu 2 copii mici si fara utilaje) caci Vasile a lipsit 7 ani, fiind pe front. Si da, in acel moment, chiar era foarte saraca familia lui Vasile Turmac. Asa ca erau importante chiar si cateva straturi de legume / zarzavat in curte …

Fiind si Vasile Turmac un om cu demnitate, la auzul reprosului si jignirii “băi saraciilor” – nu a mai avut nici o reacție. Oarecum spre surprinderea tuturor. Asa ca VB si-a luat păsările și a plecat și nu a dat nicio despăgubire …

* În numai doi ani, Vasile Turmac avea să își facă un atelier de dulgherie, să ajungă să aibă multe comenzi și să lucreze cu baieții care învățau repede și erau îndemânatici. Aveau să ajungă să își permită chiar să cumpere săptămânal carne și să facă câte un gratar cam în fiecare duminică, ceea ce era o dovadă a succesului și reușitei. Prin munca si rezultate, de la zero – in doi ani – familia lui Vasile Turmac și-a câștigat respectul și aprecierea în comunitate.

Însă cicatricea și greutatea jignirii făcute în acea zi de VB, când familia Turmac trecea prin momente grele – avea să rămână vie pentru Turmac Manea. Căci și la 79 de ani, mai repovestea și această întâmplare – ca una memorabilă din copilăria sa chinuită …

x) Mănâncă nepoate … ajută …

(bunicul) Vasile Turmac ajunsese sa vorbeasca rar. Si putin. Doar cand trebuia, ce trebuia si chiar si atunci trebuia sa te mai gandesti tu putin la ce a vrut sa spuna. Numai asa puteai ajunge sa apreciezi cum comprima el multe .. in foarte putine vorbe. Unii numeau asa ceva si intelepciune…
Dar eu (Constantin Turmac) erau doar un copil (nepotel) care aveam nevoie (si ceream) povesti – si foarte greu veneau de la bunicul. Insa cand veneau, zambea (lucru foarte rar) si ne privea direct in ochi. Si in acele momente – ochii sai (in sfarsit se luminau).
Caci altfel, bunicul era mai mereu adancit in gandurile lui si privea pierdut de pe taburetul sau (fara spatar) stand cu coatele pe masa din fata ferestra si parea ca priveste la putinii trecatori de spre strada.
> (Abia peste multi ani aveam sa inteleg ca desi a fost pe front si in multe lupte grele, niciodata nu a apovestit nimic despre acele grozavii. Si nici despre multele nedreptati care i s-au facut cand mai tarziu a fost acuzat si sicanat ca “de ce a mers el sa traga cu pusca in fratii rusi la Stalingrad?” – de parca s-ar fi dus voluntar si de placere. Asa ca bunicul a decis sa nu ne murdareasca cu povesti de groaza si prea triste. Si poate ca altceva nici nu prea mai avea in viata lui grea – de povestiti …)

Bunicul avea un fel neobisnuit de manca.
Manca foarte incet si parea ca incearca sa tot guste in fel si chip fiecare bucatica de mancare. Parea ca nu mai vrea sa si inghita ceea ce rostogolea in toate felurile si in toate locurile din gura sa …  Nu manca prea mult. Dar facea tot feluri de zgomote amuzante … cand manca: sorbea, suiera, sufla, plescaia, mormaia …
(Tot numai peste multi ani aveam sa cred ca de fapt era o prelungire a unei bucurii si placeri prelungite intentionat – de catre un om care a incercat de prea multe ori foamea si lipsurile si in loc de a infuleca- cum ajung mult sa faca dupa asa incercari – el a ales sa savureze fiecare ingjhititura …).

Desi incepeam sa mancam toti – odata – mereu bunicul ramanea ultimul si dura pana termina. Eu ramaneam de multe ori sa vad cum mananca. Si uneori luminile flacarilor din soba cu usa cam desprinsa ii jucau pe fata si apoi umbrele se proiectau interesant pe peretele camei scunde, formand tot felul de monstrii sau forme hazlii .. Apoi zgomotele pareau si ele mereu diferite. 
Si nu in ultimul rand – aveam cu bunicul o relatie speciala: cam numai noi aveam placere mare in a citi. Orice – oricand – oriunde. Bunicul a descoperit cartile (si placerea cititului) la o varsta inaintata (multi ani citea constiincios – doar ziarele). Asa ca la un moment dat devenisem furnizorul sau de carti. Din cele de basme, Apoi ceva manuale scolare (citite de el in sensul descrescator al claselor). 
Si cumva, (si) toata aceasta relatie (a noastra) – era (tot) cu vorbe extrem de putine cuvinte .. 

Asa ca eu am tot crescut si bunicul ajunsese (doar) sa citeasca (chiar toata ziua).

Mi-a dat doar cateva sfaturi. Simple. Pe care (cred ca) le-am descalcit mult mai tarziu. Dar mult mai important este ca eu il credeam pe bunicul meu si (+via efect placebo) – chiar simteam cum sfaturile lui (urmate de mine) – dau rezultate (chiar) imediate:
1a) “Mănâncă nuci nepoate – ajută mintea!”
Și eu mâncam și mai multe nuci și mai des – mestecându-le mai încet, cam ca el …
Mă concentram și simțeam cum pot să gândesc mai repede, mai adânc, mai mult și să am ținere de minte mai bună.
1b) “Mănâncă pește nepoate – ajută ochii!”
Și eu mâncam și mai mult și mai des pește proaspăt din lacul Snagov.
Mă concentram și simțeam cum încep să văd mai bine, mai departe și mai aproape și mai ales în întuneric. Să văd mai multe lucruri (deodată) decât ceilalți (“dintr-o privire”).
1c) “Mănâncă mămăligă nepoate – ajută stomacul!”
Și am ajuns chiar să îmi placă mămăliga (..), să o apreciez în mâncăruri diferite și chiar să îi simt lipsa în fiecare săptămână în care nu ajung să o mănânc …
Mă concentram și simțeam cum prin mamaliga ma “leg” de bunicul, de lac, de trecut, de locurile și destinul acestei vieți (cu toate surprizele ei …)
(cumva) Mămăliga din stomac – era lucrul în comun cu (și între) toate vietățile care mâncau mămăligă (pește – rac – găina – câine – om – păsări etc.)
1d) “Mănâncă un măr nepoate – ajută dantura!”
Și am ajuns sa imi doresc cate un mar dupa fiecare masa. Și chiar să îi simt lipsa când nu reușesc să  mănânc …

2Shares

Ajutați cu un comentariu / Leave a Reply: