Un lemn mare, gros (abia a intrat în sobă) – foarte vechi și totuși foarte bine conservat.

Îi știu istoria și îmi pare rău că trebuie să îl pun pe foc … Din patru bucăți, am păstrat unul – dar iată, restul intră la consum …

Este un lemn pe care tata a pus mâna de mai multe ori, între 195x-200x, deci în decenii diferite, în contexte diferite …

Și acum cât arde, aud soba vuind și deschid ușa și îl mai privesc din când în când … încerc să îi schițez istoria și povestea …

Sunt trist pentru că așa (.. cu dispariția unor astfel de lucruri ..) tot crește distanța și ruperile de trecut, de lucruri concrete care ne leagă amintirile, trecutul, identitatea …

Este 06.01.2022 – o zi cu soare, cer senin, cu circa 11 grade Celsius. Total neobișnuit (prea cald) față de iernile copilăriei – adolescenței și de fapt chiar până prin 1996 … Așa că am lucrat câteva ore pe afară …

Și m-am hotărât să fac curățenie în foișor și să scot și ultimele lemne de foc, din grămada mutată de tatăl meu prin 1998 din vechea magazie. Și aceste ultime lemne (de azi), au fost primele mutate din vechea grămadă … Care de fapt au fost (iar) ultimele – când prin 1988 au fost iar mutate din (altă) grămadă – aflată (atunci) la coșarul (vacii – bunicii) de lângă gardul cu vecinul (și rudă) Manole Turmac …

Dar de fapt acest lemn – provine din cotețul porcilor (căci între 1979 – 1983) am locuit aici (..) și părinții mei (la fel ca bunicii și peste 80% din gospodăriile din sat) – țineau cu toții și porci (care reprezentau o sursă – garanție de carne pentru sărbători și apoi, cu drămuială – chiar până prin aprilie ..)

Lemnele de stejar groase (din care provine și aceasta bucată) – era în grinzile (supradimensionate) ale

acelui coteț – pentru doi porci. Cu podea suspendată la circa 25 cm – cu podea din alte lemne de circa 5 cm grosime – tot din stejar și tot super dure – toate din aceeași sursă .. și altă poveste …

Porcii (care de regulă rod tot ce pot și de obicei devorează în 2-4 ani un coteț) – nu au reușit circa 8 ani să roadă podeaua și cadrul de rezistență al acestui coteț.

Pentru că lemnele acestea sunt de o duritate deosebită – nu atât pentru că sunt din stejar cât datorită trecutului lor …

Întâmplarea face să fiu chiar martor al zilei și descărcării a circa 2 căruțe de lemne – între care și acestea – prin 1974, în curtea bunicilor.

Lemne trimise de tata („acasă”) – pe care le-a primit ca formă de plată în natură pentru una din multele lucrări neobișnuite făcute de tatăl meu: dezmembrarea unui bazin și debarcader de la o vilă de pe malul lacului. Lucrare atipică, ne-normată, făcută după program cu o echipă pe care el le forma și coordona.

Pentru că făcutul și desfăcutul de pontoane – debarcadere – garaje și mai ales pilonii de lemn aferenți – reprezentau lucrări rare și cam unicat în România. Iar tatăl meu era cunoscut ca având experiență – mai ales la făcutul majorității construcțiilor pe apă (de la vile) dintre 1956 – 1969 (an după care s-a reorganizat administrarea vilelor de la Snagov și la „Comitet” s-au făcut angajări și au apărut primele echipe cu salariați permanenți și apoi specializați.

Așadar, lemnele acestea de stejar – au stat mulți ani în apa lacului Snagov. Iar lemnul (mai ales de esența tare) care stă în apa unui lac – se acoperă cu alge, apoi în timp cu scoici și în timp se întărește și intră într-o formă de conservare care permite acestor lemne să se păstreze multe sute de ani și chiar mai mult …

Când ții în mână o bucată de stejar care a stat în lac (cel puțin un deceniu) – simți cum este de două – trei ori mai grea decât o bucată similară, tot uscată – dar venită direct din pădure.

Apoi, dacă încerci să tai astfel de lemne, nu reusești cu toporul iar cu joagărul sau fierăstrăul – foarte greu tai și trebuie să reascuți des sculele …

De fapt, chiar tăiatul acestor lemne are o altă poveste (..) fiind într-un târziu tăiate cu un mini-gater din acelea mobile (și improvizate) care umblau prin sate, toamna – special pentru a mai tăia trunchiuri de arbori aduși din pădure cu căruțele în fața curților sătenilor. Iar pentru a tăia aceste lemne, s-a tarifat dublu – plus câțiva litri de țuică bună… Aranjament care a meritat căci și la ardere, astfel de lemne țin mult și fac multă căldură …

Și totuși, povestea acestor lemne nu se oprește aici …

Pentru că lemnele de esență tare (stejar de fapt) folosite ca piloni – la construcția debarcaderelor, garajelor și pontoanelor, erau cerute pe comandă specială și recepționate unul câte unul și cu mare grijă. Exact de oameni ca tata (și foarte posibil – chiar tot de el) – când forma echipele (tot adhoc, pentru lucrări speciale, el având și experiența de dulgherie pe șantiere ale Trustului Carpați, unde a lucrat și cu tatăl sau – bunicul meu – la alte proiecte atipice…)

Pentru că lemnele de stejar pentru piloni rezultau din spargerea de-a lungul, din trunchiuri foarte lungi, foarte drepte de stejar, fără noduri ori alte “vârtejuri”. Care apoi se fasonau manual până când ajungeau cu secțiuni fie pătrate fie rotunde …

Și lacul Snagov fiind în mijlocul (foștilor) Codri ai Vlăsiei – comanda se onora prin Ocolul Silvic, care tocmai se (re)organizase … Căci în anii 195x se tăiaseră multe mii de stejari seculari pentru a fi trimiși în Rusia în contul datoriei de război și local mai se tăiau stejari seculari – pentru diferitele nevoi de la vilele și complexele care s-au mai (re)construit de comuniști.

Cele mai bune lemne de esență tare se adunau periodic într-un depozit pentru nevoi speciale. Și lemnele pentru aceste debarcadere și construcții pe lac, pentru vile – se puteau lua din acel stoc.

În concluzie, bucata de lemn care acum arde în soba mea, provine dintr-un stejar secular tăiat prin anii 195x (implicit) pentru destinația Rusia, sortat fiind pentru nevoi speciale locale. Motiv pentru care a ajuns în lac, ca pilon – unde a stat prin anii 196x (și ar fi putut rămâne în lac și peste 400 de ani – așa cum sunt pilonii de la podul făcut de Vlad Țepeș către Insula Snagov de prin 1456 …).

Dar la ceva modificări și noi configurații – iată că au fost scoși și prin a doua parte a anilor 197x a ajuns în curtea bunicilor (a noastră). După ceva timp au fost parte a unui coteț de porc. Care a fost mutat de 2-3 ori prin curte (ca loc). Apoi (la demolarea acestuia), lemnele rezultate au fost tăiate (cu greu, cu un gater mobil) și stocate ca lemne de foc. Însă, mutate fiind de mai multe ori, au ajuns ba primele, ba ultimele în diferite grămezi de lemne (mutate și acestea de câteva ori) între 198x-2000.

Iar astăzi, 06.01.2022, la circa 70 de ani (de la tăierea din pădurea apropiată) – iată că ajunge să fie ars în sobă. La o distanță de poate sub 1 km de locul în care, stejarul secular din care provine a crescut … Dintr-o sămânță pusă cu cel puțin 80 de ani (poate și 200-400 de ani), deci sigur înainte de 1890 – poate chiar 17xx …

Privesc și ascult sunetele acestui lemn care arde acum în foc. Ard celule formate din substanțe reciclate timp de mii de ani, din fundul fostei mări Sarmatice si in ceea ce odată erau Codrii Vlăsiei – urcate datorită evaporării căldurii și luminii soarelui – altor vremuri. Ard straturi – straturi, formate în ani și ani (cel puțin 1890 – 195x). Lemn al unui stejar care (viu fiind) a asistat la tranziția de la un mic cătun (Dobroșești – până în 1938, cu sub 50 de case) cu oameni pentru care iernile erau examene adevărate de supraviețuire, la vremuri în care pădurea (natura – biodiversitatea rămasă) se luptă să mai supraviețuiască … (în explozia imobiliară și inconștiența globalizantă).

Și mă gândesc de câte ori o fi pus tatăl meu mâna pe el (în scenariul maximal):

1) 195x: la alegerea lui din depozitul special (poate chiar din pădure și atunci ar fi putut participa și la fasonarea lui). Apoi la prelucrarea și pregătirea lui ca pilon, apoi la baterea lui în fundul apei (cu berbeci – montați pe o plută mobilă de pe lac)

3) 197x: la dezmembrarea construcției de pe lac, context în care s-au scos și (cel puțin) o parte din stâlpii bătuți în lac. E posibil să se fi folosit și unul din vaporașele de la ICAB (ca remorcher) dar și să se fi folosit tot o construcție indigenă cu berbeci – adaptată pentru așa operație. Apoi – transportul acasă și apoi tăierea la dimensiunile necesare – cotețului pentru purcei

5) 198x: mutarea (repetată) a cotețului prin curte și în final – dezmembrarea acestuia. La un moment dat, a fost dat celor cu mini-gaterul (care le-a transformat în lemne de foc). Și apoi – trunchiurile – mutate și puse în grămezi

6) 199x-2006: Grămezi care au fost mutate între cel puțin 4 locuri diferite …

Ultima dată – sigur – tata (singur, fiind și pensionar) le-a mutat cum a putut (fiind și bolnav dar dornic și încăpățânat să le facă el pe toate și singur …)

.. Îl știu bine pe tata. Știu și că (la bătrânețe) lua mai multe pauze și se gândea mult atât la trecut cât și la viitor. Așa că știu sigur (cum și obișnuia – în alte ocazii) să se gândească și la cine – când – cum le-o mai lua “la mână” (și o ajunge să le și ardă …). Odată ce ne-am mutat cu toții la București, lemnele acestea de foc au stat aproape 30 de ani, în ceva lungă așteptare …

Până astăzi .. Când uite, am un răspuns concret la gândul și întrebarea tatălui meu de peste ani:

„Da tată, lemnul acesta arde acum în soba din casa noastră, construită de tine, în soba din camera 2 – unde am dormit împreună în același pat – 4 ani, ard astăzi pentru a încălzi și pe cei doi nepoți ai tăi – pe care nu ai mai avut răgazul să îi și vezi și să te poți bucura de ei …”.

.. Și am păstrat (și) o bucată din acest lemn (pusă acum lângă alte câteva amintiri ale familiei – fiecare cu povestea ei) – pentru când vor crește nepoții tăi suficient de mari pentru a vedea – atinge – auzi și încerca a înțelege nu numai cât de schimbătoare pot fi lucrurile (..) dar și viețile oamenilor, în care una sunt așteptările tale și eforturile mari și necesare pentru a urma o anumită cale și alta este unde și cum ajungi.